Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 03, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1847 vizualizari
În contextul avertizării hidrologice Cod Portocaliu – pentru fenomene imediate transmisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă pentru județul Bihor în data de 03.02.2020, între orele 10.00 -22.00, fenomenele vizate fiind “ Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIE: Crișul Negru – bazin superior”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
– Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
– Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;
– Curățați pilonii de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevarate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;
– Ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;
– Urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților.
În cazul când inundaţia vă surprinde acasă:
Dacă aveţi timp, luaţi următoarele măsuri de asigurare a bunurilor dumneavoastră:
– aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur – mobila de curte, unelte de grădină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate de apă;
– asiguraţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc sau de aluviuni;
– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
– încuiaţi uşile casei şi închideţi apa, gazul şi instalaţiile electrice.
Dacă inundaţia este iminentă procedaţi astfel:
– mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele şi împreună cu întreaga familie deplasaţi-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălţimi sau alte locuri situate la înălțime) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor.
În cazul în care sunteţi surprins în afara locuinţei (pe străzi, în parcuri, săli de spectacol, în gări, autogări, magazine etc.) este necesar să respectaţi cu stricteţe comunicările primite şi să vă îndreptaţi spre locurile de refugiu cele mai apropiate.
Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare de fenomene meteorologice periculoase – Cod Galben, valabilă pentru județul Bihor, în data de 03.02.2020, în intervalul orar 10.30 – 23.00, fenomenele avertizate fiind “intensificări ale vântului și cantități de precipitații îndeosebi în zona montană înaltă. La munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăși 90…100 km/h, iar precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane vor fi mai ales ploi, iar în nord-vestul și centrul țării va ploua. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.Ț
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor aflați în zonele aflate sub atenționare Cod Galben, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor sau a construcțiilor care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
De asemenea, cetățenii trebuie să întrerupă orice activitate în aer liber, să se adăpostească în spații care le asigură protecția, să închidă ușile și ferestrele și să deconecteze aparatele şi echipamentele electrice.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0