Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 3367 vizualizari
11 asociaţii studenţeşti reprezentate în cadrul Universităţii din Oradea (UO) s-au mobilizat pentru a strânge peste 1.000 de semnături de susţinere pentru un demers prin care se încearcă obţinerea de locuri de parcare gratuite pentru cei care frecventează cursurile instituţiei de învăţământ superior de lângă cimitir. Subiectul nu este nou, dar până acum vocile care au ridicat această problemă au fost politice: mai întâi fostul PDL (link), iar apoi PSD Oradea (link).
Președintele Asociației Studenților Economiști din Oradea, Adrian Abrudan, este cel care a şi înaintat o cerere spre Consiliului Local al Municipiului Oradea. Cu semnătură, 1.020 de studenți sprijină acest demers pe care liderii asociaţiilor care au pactizat îl argumentează prin mai multe feluri. Pe de o parte, necesitatea acordării de gratuitate în materie de locuri de parcare la UO ar veni pe fondul faptului că studenţii care au domiciliul în orașele și comunele din județul Bihor se deplasează cu mașina personală spre unitatea de învățământ superior. „Un număr ridicat de tineri se deplasează cu mașina personală, această acțiune generând venituri pentru municipalitate”, se arată într-un comunicat pe această temă, transmis de reprezentanţii iniţiatorilor. Iată şi cifre aferente: sunt 8.252 de studenți care își desfășoară orele de curs în incinta campusului, dar Universitatea are acolo doar aproximativ 130 de locuri de parcare, în timp ce municipalitatea nu oferă mai mult de 200 de locuri. La totalul de 13.777 de studenți, numărul de locuri de parcare din interiorul și exteriorul campusului este insuficient. Totodată, se consideră că „facilitarea locurilor de parcare atât pentru studenții din județul Bihor cât și pentru cei din alte județe ar constitui un avantaj al Universității din Oradea pe care îl poate utiliza în campania de promovare din primăvara acestui an”. De menţionat că zona de parcare vizată de studenţi în vederea eventualei gratuităţi este doar cea de pe str. Universităţii, de la Peţa până la Cimitirul „Rulikowski”.
Organizaţiile care şi-au dat mâna pentru a redacta solicitarea depusă vineri (24 martie) în atenţia Consiliului Local sunt: Asociația Studenților Economiști din Oradea, Asociația Studenților Ingineri Oradea, Alumni Universitatea din Oradea, Asociația Studenților Creștini Ortodocși România, Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni, Asociația Studenților Farmaciști din Oradea, Asociația Studenților la Psihologie Oradea, Asociația Studenților Stomatologi din Oradea, Association Internationale des Étudiants en Sciences Économiques et Commerciales – Oradea (AIESEC), Asociația Studenților Mediciniști din Oradea, Asociația Studenților Universității din Oradea, Studenții membri reprezentanți în Senatul Universității din Oradea și Uniunea Studenților din Oradea.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0