Asocierea din care face parte firma senatorului Ghilea a oferit cel mai bun preț pentru Digi-parcare

ghilea parkingCu suma de 24.151.543,64 lei, asocierea de firme Construcții Bihor / Terratest Geotehnic a bătut oferta celuilalt participant la licitație (asocierea Rost Construct / De Vivo Spa / ArtLand Tecnologie Costruttive) în privința parcării subterane de pe malul stâng al Crișului Repede din Oradea. Administrația Domeniului Public (ADP) a transmis azi, 29 septembrie, că au fost deschise singurele două oferte depuse. Practic, potrivit datelor primite de la ADP, oferta desemnată câștigătoare (n.b.: din asociere făcând parte și firma senatorului PDL Găvrilă Ghilea – foto -, aceeași care a clădit parkingul de la Tribunal și care înlocuiește acum conductele termice din oraș) e cu peste 2 milioane de lei mai mică decât valoarea estimată a investiției (26.662.222 lei). Conform procedurilor, urmează 10 zile în care, dacă se consideră nedreptățiți, cei de la asocierea cu oferta respinsă pot depune contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Parcarea subterană din centru va fi realizată de Primăria Oradea în colaborare cu firma RCS/RDS, care deține o parte a terenului de lângă Sinagoga de pe str. Independenței.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 5 =