Actualizat decembrie 3rd, 2024 7:30 PM
iun. 16, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1648 vizualizari
Noul regulament de întreținere a spațiilor verzi din municipiu prevede obligația asociațiilor de proprietari de a întreține spațiile verzi din jurul blocurilor de locuinţe, în baza legislației de mediu.
Primarul Florin Birta a anunțat în cadrul conferinței de presă de azi, 16 iunie, lansarea în dezbatere publică a noului regulament de întreținere și administrare a spațiilor verzi din municipiul Oradea.
„Așa cum se știe, am avut un proces cu o parte din asociațiile de proprietari care ne-au acționat în instanță, proces pe care l-am pierdut anul trecut, instanța declarând nelegală partea din vechiul regulament care prevedea încheierea unor protocoale între Primăria Oradea și asociațiile de proprietari pentru întreținerea de către acestea a zonelor verzi aferente cvartalelor de locuințe. În aceste condiții, colegii de la Direcția Tehnică, în speță directorul adjunct Adina Popa împreună cu Direcția Juridică și Poliția Locală, au analizat vechiul regulament și au venit cu mai multe modificări, forma actuală a acestuia fiind acum supusă dezbaterii publice”, a declarat primarul Florin Birta.
Fără protocoale, doar cu notificări din partea primăriei
Câteva articole din regulamentul privind întreținerea spațiilor verzi, aprobat în cursul anului 2018, au fost anulate prin decizia Curții de Apel Oradea din 18.12.2020. Astfel, vechiul regulament a suferit modificări și completări în sensul stabilirii unor obligații ale asociațiilor de proprietari, dar și ale administrației publice locale în ceea ce privește gestionarea spațiilor verzi.
Dacă baza legală în vechiul regulament făcea referire la Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, acum noul regulament are ca bază legală Ordonanța Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, ordonanță care prevede obligația atât a asociațiilor de proprietari, cât și a persoanelor fizice și juridice de a întreține spațiile verzi. Astfel, predarea spațiilor care trebuie întreținute nu se va mai face pe baza unui protocol încheiat cu primăria, ci asociațiile vor fi notificate cu privire la spațiile arondate conform registrului local de spații verzi, cu mențiunea că nu vor fi notificate terenuri virane, ci doar spațiile care sunt incluse în registrul verde.
Directorul adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Adina Popa, a prezentat în detaliu modificările și completările care se regăsesc în noul „Regulament privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Oradea”, acesta putând fi vizualizat în întregime în atașament.
„Raportat la varianta inițială a regulamentului, modificările pe care le-am adus se referă la reglementarea dezvoltării spațiilor publice verzi sau private verzi din Oradea, ținând cont de reglementările Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism, adoptarea de măsuri obligatorii conform legislației din domeniul protecției mediului pentru persoane fizice și juridice – deținători de terenuri cu titlu sau fără titlu cu privire la întreținerea și înfrumusețarea curților, spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi și adoptarea unor măsuri pentru administrația locală privind elaborarea auditului, a documentației tehnice a suprafețelor, a strategiei și a planului de acțiune privind conservarea și dezvoltarea rețelei de spații verzi”, a precizat Adina Popa.
Primarul Florin Birta a ținut să mulțumească asociațiilor care au continuat, în ciuda deciziei instanței, să își întrețină spațiile verzi.
„Cu toate că aceste protocoale au fost declarate nelegale de către instanţă, o mare parte din asociațiile de proprietari au continuat să-și întrețină spațiile verzi, pentru că au înțeles și au dorit să contribuie la îngrijirea și înfrumusețarea spațiului verde din zona cvartalelor de blocuri în care locuiesc. Le mulțumesc acestora pentru că au decis să facă acest lucru. Au existat și asociații care s-au împotrivit de la început, care nici nu au semnat protocoalele, dar acum, prin noul regulament care se lansează în dezbatere publică și care va intra, probabil pe finalul lunii iulie, în ședința Consiliului Local, se va institui obligația asociațiilor de proprietari de a întreține spațiile verzi din zona de locuit. Sancțiunile au rămas aceleași ca în vechiul regulament. Însă scopul nostru nu este acela de a sancționa, de a amenda asociațiile de proprietari, ci de a avea spații verzi întreținute. Tocmai de aceea, acolo unde se vor constata nereguli, Poliția Locală va aplica în prima fază avertismente și doar dacă cei avertizați nu se vor conforma se va trece la aplicarea amenzii”, a încheiat primarul Florin Birta.
dec. 03, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!