Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 26, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1034 vizualizari
Consilierii locali au aprobat în ședința de joi, 25 mai, proiectul de hotărâre care prevede refacerea asfaltului din proximitatea căii de rulare a tramvaielor, prin aplicarea unui cordon elastic, rezistent la vibrații și șocuri.
Având în vedere faptul că în Oradea o parte a liniilor de tramvai are același traseu cu circulația auto, acestea împărțind aceeași platformă de rulare, pentru îmbunătățirea suprafeței carosabile este nevoie de o astfel de intervenție, cu scopul creșterii confortului participanților la trafic. De asemenea, efectuarea acestor lucrări va spori siguranța rutieră precum și capacitatea de circulație prin mărirea fluenței traficului.
Îmbunătățind condițiile de trafic, se va diminua riscul accidentelor rutiere, totodată se va fluidiza și se va descongestiona traficul rutier din municipiu.
Din lungimea totală de 42,8 km a liniilor de tramvai din Oradea, se are în vedere refacerea a 6.339 metri de cale dublă. Refacerea părții carosabile din proximitatea liniei se va face fără a se interveni asupra profilului și a elementelor șinei sau asupra traseului liniei existente.
Refacerea suprafeței carosabile se va realiza de către o firmă specializată, procedura presupunând aplicarea între calea de rulare (șina de tramvai) și asfaltul propriu-zis a unui cordon elastic, din mastic, care rezistă la vibrații, șocuri termice și mecanice.
Valoarea totală a investiției este de 11.663.172,33 cu TVA, iar durata de realizare a investiției este de 24 luni.
În anul 2023 investiția va fi de 3.361.340 lei.
nov. 08, 2024 0
oct. 10, 2024 0
aug. 31, 2024 0
iul. 31, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0