Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 19, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 4257 vizualizari
Orădenii care sunt pe lista cu beneficiarii pachetelor de alimente primite de la Uniunea Europeană pentru categoriile defavorizate de cetățeni pot să își pregătească sacoșele. De luni, 22 octombrie, Administrația Socială Comunitară Oradea (ASCO) începe distribuirea acelor categorii de alimente care au ajuns deja în depozitul de pe str. Sucevei. Astfel, potrivit lui Dănuț Cheregi, șef serviciu în cadrul ASCO, orădenii vor putea deja să ridice anumite alimente. O parte dintre acestea urmează să sosească în depozit, iar pentru ulei va mai trebui să se aștepte. În schimb, beneficiarii se pot bucura în acest an de o mai mare diversitate de ajutoare: în afară de clasicele zahăr, făină și paste, UE dă și mazăre, fasole și bulion. Totalul de alimente pe care o persoană le primește este de aproximativ 40 kg (inclusiv uleiul care întârzie), deci conducerea ASCO le cere oamenilor să se pregătească pentru un mic efort fizic. Orădenii care, din motive obiective, nu se pot deplasa pe str. Sucevei (nr. 32 – 34, vis-a-vis de ABC-ul Karaviem) pot anunța instituția, iar în cazuri întemeiate aceste pachete vor fi transportate la domiciliul beneficiarului. Un total de 12.925 de persoane din municipiu sunt pe lista transmisă de Consiliul Județean Bihor (gestionara programului). Printre cetățenii care pot primi aceste ajutoare se numără cele din familii incluse pe lista cu ajutoare sociale, pensionarii cu venituri până la 400 lei, șomerii cu indemnizație aferentă sau persoanele cu handicap grav și accentuat. Programul de distribuire a alimentelor de la UE este între orele 8 – 15, începând de luni, în limita stocului disponibil. În actuala campanie (care va dura până în februarie 2013), la Oradea ar urma să fie oferite peste 500 tone de alimente.
oct. 27, 2016 0
mart. 02, 2016 0
oct. 31, 2015 0
mai 20, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0