Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
aug. 09, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1870 vizualizari
În timpul taberei de creație de pe Valea Brătcuței, artiștii care au participat la ediția din acest an a evenimentului au lansat ideea înființării unui club al lor. Tabăra a avut loc în perioada 30 iulie – 6 august și, potrivit coordonatoarei Anca Popescu Rațiu, manifestarea s-a dovedit un adevărat succes. Cu toate că nu toți cei înscriși inițial au participat, tabăra s-a lăsat cu realizarea a aproximativ 40 de lucrări care urmează să fie scoase la lumină în cadrul Toamnei Orădene. Primii bihoreni care au putut vedea creațiile din tabăra de pe Valea Brătcuței au fost cetățenii din Bratca și cei aflați acolo în excursie. Cu acordul primarului comunei, Adrian Mateaș, artiștii au expus tablourile pe simeze improvizate: gardurile din sârmă de pe strada principală a comunei. Anca Popescu Rațiu spune că trecătorii au fost plăcut surprinși de inițiativa culturală. Pe lângă aspectul artistic concret, tabăra din accest an ar putea rămâne în amintirea participanților ca și momentul de începere a unui proiect comun al lor. Este vorba despre înființarea unui club al artiștilor din Bihor, care să includă reprezentanți ai tuturor categoriilor de artă. Acest club ar însemna tot felul de întruniri și acțiuni comune, dar modul efectiv de realizare urmează să fie pus la punct probabil în toamnă.
[nggallery id=368]
mai 26, 2016 0
sept. 29, 2015 0
sept. 29, 2015 0
iun. 08, 2012 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0