Arsenal a fost aproape de o minune

Arsenal Londra a fost la un pas să întoarcă înfrângerea suferită în prima manşă a duelului cu AC Milan, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, scor 0-4, dar italienii au rezistat după o primă repriză în care au fost surclasaţi şi în care au primit trei goluri, calificându-se în cele din urmă între primele opt echipe ale Europei.

Meciul de pe Emirates Stadium a început cum nu se poate mai bine pentru „tunari”, care au deschis scorul în minutul 7, prin francezul Laurent Koscielny, lăsat liber în mijlocul careului la o lovitură de colţ. Gazdele au continuat asaltul la poarta rossonerilor, iar cehul Tomas Rosicky a dublat avantajul echipei lui Arsene Wenger, profitând de o respingere defectuoasă a lui Thiago Silva.

Cu două minute înainte de pauză, Alex Oxlade-Chamberlain a pătruns în forţă în careu şi nu a putut fi oprit decât prin fault de Nocerino şi Mesbah, olandezul Robin Van Persie transformând cu siguranţă penaltyul şi ducând scorul la un halucinant 3-0. Campioana Italiei ar fi putut închide soarta calificării în prelungirile primei reprize, atunci când El Shaarawy a ratat incredibil din situaţie de singur cu portarul.

Oaspeţii au reuşit să echilibreze disputa în partea a doua, însă fără intervenţia providenţială a lui Abbiati în faţa lui Van Persie, Arsenal ar fi completat o revenire memorabilă, asemănătoare celor reuşite de Deportivo La Coruna şi Liverpool, tot împotriva Milanului. La fel de adevărat este şi că Nocerino a avut o şansă uriaşă de a înscrie, dar mijlocaşul italian nu l-a putut învinge pe Szczesny din trei metri.

„Suntem dezamăgiţi, pentru că am fost foarte aproape de calificare. Am avut şanse de a mai marca, dar nu am reuşit să o facem. În repriza a doua a fost mai greu să păstrăm posesia, deoarece oboseala din primele 45 de minute şi-a spus cuvântul. Regret că nu am avut mai multe variante pe banca de rezerve, însă a fost o performanţă care a arătat că echipa are un spirit fantastic şi nu pot decât să-i felicit pe jucătorii mei”, a declarat Arsene Wenger la finalul întâlnirii.

În celălalt meci al serii, la Lisabona, Benfica a câştigat cu 2-0 în faţa celor de la Zenit St. Petersburg, echipă care a câştigat partida tur doar cu 3-2, fiind astfel eliminată. Golurile lusitanilor au fost marcate în finalurile celor două reprize, de Maxi Pereira şi Nelson Oliveira.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 81 = 82