Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
sept. 26, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1640 vizualizari
Renumele de profesioniști ai celor de la ISU „Crișana” pare din nou meritat din plin, situația fiind reconfirmată în cadrul etapei finale, națională, a competiției de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat. Evenimentul a avut loc în zilele de 23 și 24 septembrie în județul Mureș, ISU „Crișana” reușind să termine pe locul II. Lotul reprezentativ bihorean a fost coordonat de locotenent colonel Sorin Lupşea, fiind format din plutonier major Cser Jozsef, plutonier major Kiss Mihaly Szabolcs, plutonier major Gyori Olimpiu Petru, plutonier major Dorin Ionel Zbârcea, plutonier major Raul Andrei Perţ şi plutonier major Gheorghe Bokucz. Conform datelor oferite de Biroul de Presă al ISU, competiţia a cuprins două probe: „Descarcerarea din Vehicule” şi „Acordarea Primului Ajutor Calificat”, care se derulează simultan, în două etape fiecare, fiind independente una față de cealaltă. „După parcurgerea acestora, echipa de prim ajutor calificat a ISU, formată din plutonier major Zbârcea Dorin Ionel, plutonier major Perţ Raul Andrei şi plutonier major Bokucz Gheorghe, a reuşit să se claseze pe locul II la cea de-a doua probă, pompierii militari bihoreni devenind astfel, în cadrul acestei competiţii, vicecampioni naţionali la acordarea primului ajutor calificat”, spune cpt. Camelia Roșca. Locul I a fost adjudecat de ISU „General Magheru” Vâlcea, iar pe locul III s-au clasat pompierii de la ISU „Dealu Spirii” București.
La eveniment au participat echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat câştigătoare ale fazelor zonale din cadrul ediţiei a IV-a 2015 şi campioanele competiţiei din anul precedent. Adică 18 echipaje din 12 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă şi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. De asemenea, au fost acolo loturile reprezentative ale Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Al. I. Cuza”- Bucureşti, Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” – Boldeşti, precum și Serviciului Protecţiei Civile şi a Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova.
feb. 28, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 06, 2025 0
ian. 20, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0