Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 17, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 9611 vizualizari
O femeie din Marghita a ajuns în spatele gratiilor, fiind arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prinsă de polițiștii Serviciului Rutier în urma unui accident de la care a plecat fără încuviințarea autorităților. Cea în cauză are 44 de ani și, aparent, a comis fapta de mai sus în seara de joi, 13 octombrie. Conform unei relatări a IPJ Bihor, în seara menționată, prin 112, a fost semnalat faptul că un bărbat de 54 de ani (din Marghita) a fost găsit căzut în afara părții carosabile a străzii Tudor Vladimirescu, pe drumul județean 191/F, la intrarea în Marghita. Personalul medical de la SMURD nu a mai putut să facă altceva decât să constate decesul persoanei în cauză.
„Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri la fața locului s-a constatat că victima s-ar fi deplasat pe lângă o bicicletă, pe partea dreaptă a șoselei, dinspre Otomani înspre Marghita și ar fi fost acroșată cu partea dreapta față de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul faptei după producerea accidentului”, spune subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției. A doua zi, polițiștii au reușit să găsească autoturismul implicat în accident chiar în curtea imobilului șoferiței bănuite de comiterea faptei. Ea ar fi lovit victima și apoi ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviințarea poliției.
Sâmbătă, femeia a fost reținută și prezentată la Judecătoria Marghita cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au emis pe numele acesteia un Mandat de Arestare Preventivă pe o perioadă de 30 zile.
foto – glsa.ro (pentru ilustrare)
apr. 28, 2021 0
iul. 29, 2020 0
aug. 31, 2017 0
aug. 30, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0