Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
iun. 10, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1353 vizualizari
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cercetează cazul unui bărbat de 49 de ani care, în urmă cu câteva zile a reușit să-și omoare un partener de băută. Potrivit datelor făcute publice luni de purtătorul de cuvânt al Parchetului, Cristian Ardelean, Tripa Lazăr este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Concret, cetățeanul în cauză a comis fapta în dimineaţa zilei de joi, 6 iunie, în jurul orei 4 dimineață, în apropierea podului Decebal din Oradea. Conform anchetatorilor, făptașul, „pe fondul unei altercaţii spontane generată de consumul de alcool, l-a lovit cu pumnul în faţă pe victima B. A., în vârstă de 54 de ani, doborându-l la pământ, după care l-a călcat cu piciorul pe torace, provocându-i rupturi ale organelor interne (ficat şi pancreas), care au determinat decesul victimei”. Lazăr și-a recunoscut fapta, iar magistrații de la Tribunalul Bihor au decis arestarea preventivă a celui cu pricina pentru 29 de zile.
mai 10, 2017 0
apr. 12, 2017 0
mart. 15, 2017 0
nov. 18, 2016 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0