Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
mai 18, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1708 vizualizari
Adus în țară la o zi distanță de soția sa, Krisztina Pazurik (care a și apărut ieri în fața instanței orădene), avocatul Cosmin Moraru – considerat principalul suspect în dosarul de omor datând din decembrie 2012 – a fost și el arestat preventiv pentru (încă) 10 zile. Sâmbătă, Curtea de Apel Oradea a decis acest lucru după o procedură asemănătoare cu cea de ieri, când învinuita a cerut secretizarea ședinței (link). Și azi, doar Moraru, avocații Răzvan Doseanu și Alexandru Lele, respectiv procurorul de caz, Tiberiu Sigheartău, au rămas în sală în timul audierii. Înainte de a intra în sală, adus cu escortă de la Arestul IPJ Bihor, Moraru, întrebat cum pledează și dacă a ucis-o sau nu pe mama soției sale, s-a rezumat la a spune „Hristos a înviat!”. De altfel, în această fază a cazului, principalul suspect nu a vrut să pledeze nici vinovat, nici nevinovat, conform avocatului Doseanu. Asta deși, cu aproximativ o oră înainte de declarațiile acestuia, celălalt apărător, avocatul Lele, le-a declarant jurnaliștilor că soția învinuitului, Pazurik Krisztina, a vorbit despre faptul că ea doar a asistat la cele întâmplate în decembrie și că nu l-a deununțat pe criminal doar din considerente ce țin de loialitatea față de soț.
Judecătoarea Laura Soane a avut nevoie de aproximativ 60 de minute pentru a lua o decizie, pronunțată apoi în sală. Hotărârea magistratului este similară cu cea dată ieri, în cazul Krisztinei Pazurik: 10 zile de arest preventiv. De fapt, conform procedurii, celor doi învinuiți le-au fost confirmate mandatele de arestare preventivă emise în lipsă. După ce Cosmin Moraru a fost condus spre mașina Poliției cu care a fost transportat înapoi în curtea IPJ Bihor (la Arest), avocatul Doseanu le-a spus ziariștilor că clientul său „nu a pledat nici vinovat, nici nevinovat, nu a dorit să dea declarații pe această confirmare a mandatului”. Avocatul spune că și-ar fi dorit ca deja azi să fie clarificate unele lucruri legate de cazul de omor, dar asta nu s-a întâmplat. „În cursul zilei de luni sau de marți, cu certitudine se vor face audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acolo unde sper că se vor da declarații”, a precizat Răzvan Doseanu.
Acesta mai susține că, pe moment, niciunul dintre cei doi soți învinuiți nu a exprimat vreo poziție concretă legată moartea mamei Krisztinei Pazurik. „Orice alte discuții în acest moment nu exprimă un punct de vedere, cel puțin nu al celor doi (soții Moraru/Pazurik)”, a menționat Doseanu, adăugând că cele spuse anterior de avocatul Alexandru Lele sunt doar „puncte de vedere” ale acestuia, că nu le comentează și că poziția lui Pazurik și a lui Moraru „nu au fost exprimate”. Dar ce spune Lele? Fostul procuror susține că femeia învinuită în acest dosar de crimă ar fi adus dovezi cum că nu ar fi săvârșit fapta și că nu ar fi făcut altceva decât să își urmeze soțul. „Dacă are vreo vină, are o vină morală: cea de a-și fi urmat soțul, dar nu are nicio contribuție (la uciderea mamei sale). Ea doar a asistat, a încercat să fugă de la locul faptei, dar s-a întâmplat acolo ce s-a întâmplat”, spune Lele. La întrebarea „de ce l-a urmat pe Moraru?”, avocatul spune că motivul este statutul de soție, existând „o obligație” în acest sens. Alexandru Lele nu a vrut să spună dacă clienta sa a vorbit sau nu despre faptul că ar fi fost prezentă în momentul uciderii mamei sale de către Cosmin Moraru. De altfel, avocatul precizează că Pazurik (ca și Moraru) are dreptul de a nu face încă niciun fel de declarații până la proces, când judecarea se va face pe baza probelor de la dosar. „Toate (probele) sunt în favoarea ei și nu dovedesc nicio contribuție la niciun act material împotriva mamei”, a mai adăugat Alexandru Lele. Referitor la posibila încadrare pentru Pazurik Krisztina, fostul procuror a repetat faptul că aceasta nu are decât o vină morală și nicidecum una penală, „legiuitorul exonerând-o de răspundere, neavând obligația de a face denunț împotriva soțului”.
[nggallery id=1598]
apr. 17, 2024 0
apr. 12, 2024 0
mart. 15, 2024 0
iun. 20, 2023 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0