Actualizat noiembrie 26th, 2024 2:15 PM
mart. 19, 2018 Redacţia BihorŞtiri.ro Sport 0 2581 vizualizari
Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru copii şi cadeţi a adunat circa 100 de sportivi din toată ţara. Pe afiş: diviziile de arc olimpic şi arc compound. Clubul Sportiv Redpoint Oradea a trimis la concurs 3 fete: Vivien Bălteanu, Teodora Vari şi Bernadett Haragos. Antrenorul Mircea Stro relatează: „La copile compound, Bernadett Haragos, cea mai nouă membră a echipei Redpoint, a obţinut medalia de bronz (după numai o lună de pregătire), în schimb cadetele au reuşit nişte rezultate excelente. După prima rundă de calificări, Vivien Bălteanu conducea detaşat plutonul, urmată de sportive de la Bacău, Iaşi şi Bucureşti. În final, după prima zi de calificări, sportivele din Oradea se situau pe locul 3 (Bălteanu) şi pe 5 (Vari). În etapa de eliminatorii Teodora Vari a fost întrecută cu numai 6 puncte de Ştefana Albu (Iaşi), iar Vivien Bălteanu a trecut în semifinale, fiind învinsă la numai 3 puncte diferenţă, pe fondul unei erori personale”. Potrivit lui Stroe, în faza finală, Vivien Bălteanu a obţinut medalia de bronz, cu un scor egal cu cel obţinut de concurentele pentru aur şi argint. Concluzia: orădeanca este realmente talentată.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0