Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mart. 02, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 5170 vizualizari
Aşezământul pentru persoane vârstnice şi pentru cazuri arnecesită îngrijiri speciale (ex: paliative şi Alzheimer), prevestit încă de anul trecut și care are teren alocat în zona străzii Ceyrat din Oradea va fi construit de o firmă arădeană. Mai exact, contractul de concesiune care vizează cei 10.000 mp a fost adjudecat de S.C. Centrul Medical Laser System S.R.L. care se bucură deja de notorietate în Arad. Firma există din anul 2000 și, pe lângă confort şi siguranţă în actul medical, asigură dotări medicale de ultimă generaţie, cu aparatură de top de la General Electric, Siemens, Philips și Storz. De asemenea, conform descrierii furnizate de Biroul de Presă al Primăriei, echipa de medici specialişti şi personalul medical auxiliar de la Laser System „se concentrează pe atenţia acordată pacientului”. Potrivit cerințelor Municipalității, concesionarul va pune la dispoziţia orașului 10 locuri în viitorul aşezământ. Acestea vor fi ocupate de persoane care necesită îngrijiri speciale, nominalizate exclusiv de către Administraţia Socială Comunitară Oradea. Pentru aceste 10 persoane, firma privată va percepe doar 50% din tariful aplicat în cazul celorlalţi clienţi pe toată durata existenţei aşezământului. De menționat că modul în care acești pacienți cu „discount” vor fi tratați nu va diferi de îngrijirea de care vor beneficia ceilalți internați. În altă ordine de idei, arădenii se obligă la obţinerea autorizaţiei de construire în termen de 12 luni de la data semnării contractului de concesiune. Construcția efectivă va demara în 30 de zile de la obţinerea autorizaţiei. De asemenea, Centrul Medical Laser System va trebui să finalizeze construcţia în 12 luni de la obţinerea autorizaţiei de construire.
apr. 29, 2014 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0