Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 28, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1608 vizualizari
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Bihor se află din nou în situația în care este aproape de a pierde oportunitatea de a-și spori zestrea imobiliară. În ședința de marți, 31 mai, aleșii bihorenilor vor trebui să dezbată subiectul cumpărării clădirii în care se găsește Hotel Parc (str. Republicii din Oradea). Aflată în lichidare judiciară și în stare avansată de degradare, clădirea a fost scoasă la vânzare în mai multe rânduri. Până și Finanțele au avut deja o asemenea tentativă în urmă cu 3 ani. Conform documentelor afișate pe portalul CJ Bihor, firma RVA Oradea Insolvency Agency a înaintat o ofertă de vânzare a clădirii-monument istoric. Prețul cerut: 950.000 euro. Prea mult, spun cei din conducerea județului și solicită plenului să nu dea curs manifestării dreptului de preemțiune, care ar da prioritate CJ Bihor la cumpărarea clădirii din centrul istoric al Municipiului Oradea. Totuși, se dorește lăsarea unei portițe: „În situația în care prețul de vânzare a acestui imobil scade sub valoarea precizată mai sus”, forul județean își rezervă „dreptul de a fi informat pentru a putea hotărî cu privire la exercitarea dreptului de preemțiune la achiziționarea imobilului respectiv la noua valoare”. În proiectul de Hotărâre de Consiliu Județean respectiv se arată că clădirea scoasă la mezat e formată din subsol (350 mp), parter (118,32 mp), etaj (1.455,73 mp) și pod (1.298,78 mp) precum și teren aferent în suprafață de 960 mp. În anul 2008, când Finanțele Publice au vrut să vândă Hotel Parc prin executare silită, suma avansată era de de 1.886.448 lei. Echivalentul a aproximativ 526.514,27 euro. Deci cu peste 400.000 euro mai puțin decât ceea ce cere firma de insolvență menționată mai sus. Atunci, CJ Bihor a aprobat exercitarea dreptului de preemțiune la cumpărarea acestui imobil, dar societatea și-a achitat integral obligațiile din titlurile executorii în baza cărora s-a început executarea silită, motiv pentru care procedura a încetat.
Între timp, însă, au reapărut problemele, acestea fiind agravate de starea din ce în ce mai proastă a clădirii de pe corso, aceasta fiind un real pericol pentru cei care trec prin fața ei. Au fost mai multe cazuri de căderi de tencuială, iar o femeie a ajuns la spital după ce o cărămidă desprinsă din zidul hotelului i-a căzut în cap. A urmat o lungă perioadă în care fațada a fost acoperită cu plase de protecție (foto), dar acestea au dispărut după ce firma deținătoare a clădirii nu și-a achitat partea ei de facturi către societatea care a furnizat plasele și schelele. Trebuie menționat că o parte a imobilului în cauză (str. Republicii, nr. 5) se află în proprietatea Municipalității orădene. În principiu, în caz că CJ nu își manifestă interesul pentru achiziționare, s-ar putea ca administrația locală să profite de ocazie, mai ales dacă prețul va scădea. Reamintim, de asemenea, că Consiliul Județean Bihor a mai avut pe rol, nu demult, un asemenea caz. Societatea Petrom a scos la vânzare Castelul de la Balc, însă consilierii județeni nu au decis cumpărarea imobilului. Proprietarul a cerut 1 milion de euro pentru clădire.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0