Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mai 18, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1191 vizualizari
8 copii au fost transportați vineri (18 mai) la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea în urma unui accident de căruță pentrecut în apropiere de Sâniob. Se pare că, probabil din cauza vitezei excesive a căruței combinată cu denivelările de pe drum, căruța în care copiii se aflau s-a răsturnat, dar, din fericire, nimeni nu a pățit nimic grav. Dr. Emil Boțcău, medic și purtător de cuvânt la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Bihor, spune că victimele de vârstă minoră au între 11 și 14 ani și că, din câte a reieșit la fața locului, ei provin de la Liceul „Szent Laszlo” din Oradea. Grupul de copii au fost însoțiți și de un cadru didactic. Cei 8 copii au fost internați la Spitalul Municipal de la Oradea cu traumatisme diverse și contuzii. Profesorul însoțitor se află la Spitalul Județean. Pentru a interveni la locul accidentului de căruță, Ambulanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” au trimis 5 echipaje (2 + 3). Potrivit primelor informații disponibile, copiii și profesorul se aflau într-o excursie la Sâniob, în cadrul căreia au făcut o deplasare cu căruța într-o pădure din apropiere. Incidentul (care putea să se transforme în tragedie multiplă) s-a petreecut la revenirea grupului din pădure, înainte de îmbarcarea în autocar pentru drumul înapoi la Oradea.
feb. 28, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 06, 2025 0
ian. 20, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0