Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 19, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2057 vizualizari
În această perioadă, în Oradea sunt în derulare mai multe lucrări care privesc realizarea de parcări noi intre blocuri. Printre cele mai importante sunt cele din spatele blocurilor de pe Calea Aradului, pe străzile H. Ibsen, Lalelelor, Vlădeasa și Fagurelui, unde vor fi amenajate aproape 300 de locuri de parcare.
În cadrul acestor lucrări, până în momentul de față au fost executate săpăturile și stratul de balast, au fost montate bordurile, urmează realizarea lucrărilor de canalizare pluvială. Totodată, se va realiza stratul de piatră spartă, așternerea mixturilor asfaltice și la final realizarea marcajelor rutiere.
Lucrările la parcările de pe străzile Vlădeasa și Fagurelui se desfășoară pe o suprafață de 2.793 mp, din care suprafața destinată parcărilor este de 2.382 mp. Aici se vor realiza 194 de locuri de parcare. Lucrările sunt executate de SC Drumuri Bihor SA, iar valoarea lucrărilor este de 1.366.209,76 lei + TVA.
În cazul lucrărilor de pe străzile Ibsen și Lalelor, desfășurate pe o suprafață totală de 1.749 mp, din care 1.214 mp destinaţi parcărilor, vor fi realizate 96 de parcări. Lucrările sunt executate tot de firma SC Drumuri Bihor SA, valoarea acestora fiind de 780.167,32 lei +TVA.
Parcările din spatele blocurilor de pe Calea Aradului vor fi atât perpendiculare cât și laterale, în funcție de spațiul existent.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0