Actualizat mai 16th, 2025 5:47 PM
aug. 25, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 941 vizualizari
Joi, 24 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Astfel, în urma unui control efectuat, polițiștii au constatat că, în perioada 10 aprilie – 10 august, un tânăr de 24 de ani, din comuna Vârciorog, județul Bihor, în calitate de transportator autorizat, ar fi efectuat 7 transporturi de material lemnos, în cadrul cărora ar fi transportat, cu o autoutilitară, în total, 23,8 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără proveniență legală.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 23,8 metri cubi de lemne de foc, în valoare de 5.514,72 de lei.
mai 16, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 13, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0