Anul 2011 începe cu bani mulţi pentru Parcul Industrial orădean

Conform aşteptărilor Primăriei Oradea, în urma implementării acestui proiect, „se deschide cu adevărat perspectiva dezvoltării economice locale, prin atragerea de investiţii, care să contribuie la relansarea economică a municipiului”, promisă în campania electorală de către actualul primar, Ilie Bolojan. Concret, banii atraşi (plus cofinanţarea) vor însemna 6,96 km de drumuri, 22 km de reţea de apă-canalizare, 7,4 km de reţea de alimentare cu energie termică precum şi alimentarea cu energie electrică. Termenul de implementare a proiectului este de 26 luni. Potrivit Biroului de Presă al administraţiei locale, în perioada următoare va fi organizată licitaţia publică pentru selectarea executantului de lucrări, urmând ca din data de 1 aprilie 2011 să înceapă lucrările de realizare a reţelei de utilităţi publice destinată Parcului Industrial Eurobusiness.
De menţionat că aceasta este prima etapă în cadrul proiectului de dotare cu utilităţi a terenului de pe Şoseaua Borşului. Conform datelor oferite de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, mai urmeză o a doua parte, care va presupune închiderea spatelui Parcului şi va necesita aproximativ 16 milioane lei.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 2 =