Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 28, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2351 vizualizari
Pentru că au mânărit licitația pentru modernizarea unui drum din județul Bihor, patronii-administratori ai firmei Dumexim au fost reținuți, miercuri (28 ianuarie), de procurorii DNA Oradea. Florin și Simona Dume sunt suspectați de multiple infracțiuni, inclusiv șantaj, participație improprie la infracțiunea de fals în declarații, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată) și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Potrivit datelor făcute publice de procurorii DNA, infracțiunile s-ar fi petrecut în perioada ianuarie – aprilie 2013, în contextul organizării unei licitații privind atribuirea unui contract finanțat din fonduri europene. Este vorba despre servicii de proiectare și lucrări de execuție – modernizare aferente drumului forestier Valea Iadului – comuna Bulz. Se pare că Simona Dume, „în calitate de administrator al SC Dumexim SRL Oradea, a prezentat oferte de preț false, în susținerea ofertei de licitație, dar și pentru adjudecarea acesteia. Valoarea proiectului a fost estimată la 6.078.378 lei, fără TVA, echivalentul a 1.401.330 euro”. Anchetatorii spun că femeia a aplicat ștampila CONFORM CU ORIGINALUL, semnătura și ștampila firmei Dumexim, pe fiecare copie a ofertelor de preț, atestând în mod nereal că originalul ofertelor de preț ar exista în realitate și că au fost emise de firmele respective.
DNA relatează că o firmă participantă la licitație a depus o sesizare la Parchet în februarie 2014, iar inculpata a depus un denunț penal la dosarul de urmărire penală, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din OUG nr. 43/2000, privind reducerea pedepsei la jumătate pentru cei care denunță și facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție. Practic, administratoarea de la Dumexim a sesizat organele judiciare despre faptul că firma denunțătoare a săvârșit infracțiunea de „folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene”. Denunțul a fost însoțit de diferite înscrisuri, printre care și o așa zisă declarație a unui angajat al firmei pe care o administra, autentificată la notariat, prin care acesta a declarat că semnătura de pe un curriculum vitae, întocmit pe numele său la data de 23.01.2013 și care a fost anexat la Documentația depusă pentru atribuirea Contractului pentru drumul forestier de către firma denunțătoare nu îi aparține. „Această declarație notarială, necorespunzătoare adevărului, a fost obținută la data de 24 ianuarie 2014, urmare a faptului că, inculpatul Dume Florin Gabriel a constrâns moral persoana respectivă pentru ca aceasta să nu-și recunoască semnătura de pe propriul Curriculum Vitae”, spun cei de la DNA Oradea.
Reținuți pentru 24 de ore, soții Dume vor ajunge Tribunalul Bihor în cursul zilei de joi, 29 ianuarie. Procurorii solicită arest preventiv de 30 de zile pentru ambii inculpați.
De-a lungul timpului, firma Dumexim a devenit unul dintre constructorii-vedetă care a reușit să se „împrietenească” cu edili bihoreni de la toate partidele politice. Probabil că și datorită acestor relații, firma s-a evidențiat prin câștigarea de lucrări pe bani public în cele mai diverse localități (Biharia, Tarcea, Sâmbăta sau Dobrești). De ceva vreme se spune că și în spatele firmei de proiectare Proiect Bihor (n.b.: care a făcut o serie de lucrări de specialitate și pentru Primăria Oradea, mai ales în ultimii câțiva ani) ar sta tot firma Dumexim.
nov. 16, 2021 0
ian. 30, 2019 0
ian. 12, 2019 0
feb. 07, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0