Meciul cu Chambery, disputat la Grenoble, a fost echilibrat până·în prelungirile primei reprize când Angers a speculat prin Saivet o eroare în defensiva celor de la Chambery, care activează în Liga 5. Cu toate acestea, buturuga mică s-a bătut pentru a egala însă, la o lovitură liberă Angers a marcat prin Renouard care i-a luat faţa adversarului direct şi a marcat cu latul din trei patru metri. Scorul final a fost stabilit de Gomez cu puţin timp înainte de final.·În semifinale s-au mai calificat PSG, nu fără emoţii după ce Le Mans a ratat un penalty iar golurile victoriei au venit în a doua repriză de prelungiri; Nice, victorioasă tot în prelungiri, 3-2 cu Reims şi Lille, care a câştigat la lovituri de departajare partida cu Lorient.
CUPA FRANŢEI. SFERTURI DE FINALĂ
Reims – NICE 2-3 după prelungiri
PSG – Le Mans 2-0 după prelungiri
Lille – Lorient 0-0 5-3 după prelungiri şi 11 metri
Chambery – Angers 0-3