Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1103 vizualizari
În conformitate cu cele stipulate referitor la copii în Carta Națiunilor Unite și pentru a marca Ziua Universală a Copiilor – 20 noiembrie – Compania de Apă Oradea va oferi câteva sute de cadouri pentru minorii proveniți din familii monoparentale, nevoiașe și cu mai mulți copii. Gestul caritabil a fost detaliat azi (16 noiembrie), în sala mare a Primăriei, acolo unde viceprimarul Biro Rozalia, directorul economic al CAO, Kuncz Aniko și șefa ASCO, Koncsek Zita, au vorbit despre însemnătatea copiilor și a modului în care cei norocoși în viață ar trebui să îi privească pe cei nevoiași. Potrivit viceprimarului urbei, acțiunea inițiată de CAO și sprijinită de ASCO vine în completarea proiectelor pentru copiii municipiului, aflate deja în derulare și care au fost aprobate de Consiliul Local Oradea. Totodată, Biro consideră că este de datoria tuturor celor care pot să-i ajute (fie cu bani, fie în alt mod) pe semenii lor care au probleme în cea ce privește creșterea copiilor lor. Directoarea Kuncz a avut ocazia să reamintească jurnaliștilor despre acțiunile pe care CAO le-a întreprins pe tot parcursul anului și care au avut în centru copiii orădeni. De asemenea, reprezentanta societății de apă/canal a precizat că această campanie de sprijinirea micuților proveniți din familii cu dificultăți materiale se va încheia chiar în ziua de 20 noiembrie (Ziua Universală a Copiilor). Atunci, la sediul CAO, un număr de aproape 400 de copii vor primi câte o cutie de pantofi în care angajații au adunat hucării, rechizite și alte obiecte de care cei cadorisiți se vor bucura cu siguranță. Pentru a selecta copiii, s-a apelat la Administrația Socială Comunitară Oradea (ASCO), care a întocmit o listă cu familiile nevoiașe aflate în baza de date a instituției. Copiii (între 2 și 12 ani) care au fost aleși pentru a primi cadourile-surpriză de la angajații CAO se vor prezenta la sediul societății (str. Duiliu Zamfirescu) duminică, la ora 10. Potrivit spuselor directoarei Kuncz Aniko, această acțiune caritabilă a fost gândită a se adresa acestui tip de nevoiași deoarece, de regulă, „oamenii sunt mai sensibili la copii”, mai ales în pragul Sărbătorilor de iarnă. Precizarea ar fi că diversele fundații și asociații fac tot felul de acțiuni caritabile de Crăciun, ele orientându-se mai ales spre spitale sau/și cămine de bătrâni. Iar copiii din familiile monoparentale (defavorizate) sunt cam uitați. Pentru a da formă conferinței de presă de azi, organizatorii au invitat la Primărie doi copii de la două școli orădene. Benedek Boglarka (clasa a IV-a) de la Liceul „Szent Laszlo” și Andrei Drăghici (clasa a VII-a) de la Școala „Oltea Doamna” au dat citire, alternativ, în maghiară și în română introducerea documentului cunoscut sub numele de Declarația Drepturilor Copilului.
aug. 25, 2017 0
aug. 09, 2017 0
iul. 25, 2017 0
iun. 23, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0