Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 21, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 3828 vizualizari
Miercuri, 20 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările față de o femeie de 50 de ani, din municipiul Oradea, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals informatic.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni o bănuiesc pe aceasta că, în perioada 2015 – 2018, în calitate de casier al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Oradea, ar fi implementat fără drept, prin intermediul programului de contabilitate al societății, 19 plăți fictive, în valoare totală de 133.000 de lei, către diverși furnizori indicați doar la modul generic, în scopul de a-și însuși suma corespunzătoare acestor plăți.
De asemenea, aceasta este bănuită că și-ar fi însușit fără drept alți 13.466 de lei, aflați tot în gestiunea sa.
Prejudiciul total provocat astfel de cea în cauză este de 146.466 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările în cauză și au dispus înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a orădencei de 50 de ani.
iun. 17, 2024 0
apr. 17, 2024 0
apr. 05, 2024 0
mart. 16, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0