Actualizat aprilie 9th, 2025 3:24 PM
feb. 17, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3897 vizualizari
Încă nici nu e finalizat, dar i se face deja reclamă. Indirect. Este vorba despre Complexul Nymphaea din Oradea, cel despre care a vorbit directorul ADP Oradea, Liviu Andrica. Invitat al emisiunii „Firu-n 4” de la Radio Transilvania, șeful fostei RAPAS nu a putut încă da un ordin de mărime pentru viitoarele tarife care vor fi aplicate la aquaparcul orădean – deși mai sunt doar 2 luni și jumătate până la inaugurare, potrivit viceprimarului Mircea Mălan -, dar a tras ghiulele în direcția concurenței de la Hajduszoboszlo.
Andrica spune că a vizitat o serie de asemenea locuri de agrement din Europa (ex: Budapestea, Nurnberg), inclusiv cel asaltat de ani de zile de turiști români din această parte de țară și nu numai. În mod surprinzător, despre complexul de la Hajduszoboszlo, directorul ADP a declarat că este „ca Ștrandul Ioșia”. Liviu Andrica s-a referit la faptul că, precum în locul de agrement de la Oradea, și la Hajduszoboszlo oamenii își duc mâncare în pungi și băutură în flacoane. Ca să nu cheltuiască bani în interior. Lucru care, din câte s-a subînțeles din cele spuse de directorul ADP, la Complexul Nymphaea nu va fi permis.
Întrebat despre prețurile pe care le va propune spre aprobare Consiliului Local Oradea, Andrica spune că planul tarifar e în lucru și că, în mod cert, și o familie cu venituri lunare reduse va putea să își permită să se distreze la aquaparcul local cel puțin o dată pe lună. Rămâne de văzut dacă așa se va întâmpla.
mart. 06, 2025 0
ian. 23, 2025 0
aug. 13, 2024 0
mai 09, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0