Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 01, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 942 vizualizari
Marți seara. Casa Tineretului din Oradea a găzduit prima ediție a Galei Asociaților Județene Bihor, pe ramuri neolimpice. Ca urmare a faptului că în acest an nu s-a făcut clasament pentru sportivii care practică un sport neolimpic în județul Bihor, la inițiativa domnului Boros Péter, secretarul general al Asociației Județene de Fotbal-tenis, patru asociații județene bihorene au hotărât să își premieze performerii, fiind vorba de Asociația Județeană de Fotbal-tenis (președinte Sorean Vasile), Asociația Județeană de Kempo (președinte Tulkos Romeo), Asociația Județeană de Powerlifting (președinte Lupaș Ionuț Florin) și Asociația Județeană de Tir cu arcul (președinte Mircea Stroe).
Invitații de onoare ai acestui eveniment au fost domnul Emilian Pavel – subprefectul județului Bihor, doamna Pető Dalma Csilla – directorul Clubului Sportiv Crișul Oradea și domnul Radu Bitea – președintele Asociației Județene de Fotbal Bihor.
Primii trei clasați la fiecare ramură sportivă, au fost recompensați cu cupe și diplome, respectiv sportivii anului au primit un curs gratuit de instructor/preparator sportiv din partea Centrului de Formare Profesională M.A.R.A., curs autorizat de Ministerul muncii și Ministerul Educației în valoare de 1500-1800 Ron.
˃ Asociația Județeană de Fotbal-tenis Bihor
Locul III – Lăzău Norbert (antrenor Sorean Vasile)-C.S. Tengo Salonta
Locul I la Campionatul Mondial la dublu și la triplu, categoria U21 (Turcia, 29.11.2022-04.12.2022)
Locul II – Marc Bence (antrenor Sorean Vasile) -C.S. Tengo Salonta
Locul I la Campionatul Mondial la dublu și la triplu, categoria U21
Sportiva anului 2022 – Andreea Neag (antrenor Sorean Vasile) -C.S. Tengo Salonta
Locul I la proba de triplu la Campionatul European de Seniori
Locul I la Campionatul Mondial la proba de dublu și triplu la Seniori
Locul I la Campionatul European la dublu și triplu la categ.U21
Locul I la Campionatul Mondial la proba de dublu și triplu, categoria U21
Locul III la Campionatul Național pe echipe (Andreea Neag, Mădălina Istrate și Andreea Banyai)
˃ Asociația Județeană de Kempo Bihor
Locul III – Cotuț Denisa Andrada (antrenor Tulkos Romeo) – C.S. Crișul Oradea
Locul I la Campionatul Național de Semi-Kempo (5 martie , București)
Locul III la Campionatul Mondial , la full-kempo – senioare -60Kg (Tunisia-Hammamet 9-14 mai 2022)
Locul II la Campionatul European de Kempo la semi și full-kempo, locul III la submission, senioare -60 Kg (Turcia-Antalya 24-30 octombrie 2022)
Locul II – Mihuța Karina Ioana (antrenor Tulkos Romeo) – C.S. Crișul Oradea
Locul I la Campionatul Național de Semi-Kempo, junioare -60 Kg (5 martie , București)
Locul I la Campionatul Mondial , la semi-kempo, Locul III la full-kempo, submission și knockdown – junioare -60Kg (Tunisia-Hammamet 9-14 mai 2022)
Locul I la Campionatul Național de Full-Kempo, junioare -60 Kg (11 iunie , București)
Locul I la semi-kempo și locul II la full-kempo la Cupa României ()17-18 septembrie, București)
Locul I la semi și full-kempo și locul III la submission junioare feminin, la Campionatul European de Kempo (Turcia-Antalya 24-30 octombrie)
Sportivul anului 2022 – Sferle David Dumitru (antrenor Tulkos Romeo) – C.S. Crișul Oradea
Locul I la Campionatul Național de Semi-Kempo, seniori +95 Kg (5 martie , București)
Locul II la Campionatul Mondial , la semi-kempo, Locul III la full-kempo și submission, categoria seniori +95 Kg (Tunisia-Hammamet 9-14 mai 2022)
Locul III la Campionatul Național de Full-Kempo, seniori +95 Kg (11 iunie , București)
Locul I la semi și full-kempo și locul II la submission seniori +95 Kg, la Campionatul European de Kempo (Turcia-Antalya 24-30 octombrie)
˃ Asociația Județeană de Powerlifting Bihor
Locul III – Vlădica Răzvan (antrenor Lupaș Ionuț Florin) – C.S. Crișul Oradea
Campionatul Național echipat (7-10 aprilie, Blejoi) la categoria de junior I, locul I la genuflexiuni, împins din culcat, îndreptări și total, iar la seniori locul III la împins din culcat.
Campionatul Național clasic (29 septembrie-1 octombrie, Iași) la categoria de junior I, Locul III la genuflexiuni, locul II la împins din culcat, locul III la total.
Campionatul Național de împins din culcat echipat și clasic (4-5 noiembrie , Beiuș) locul I la echipat , locul I la clasic în cadrul categoriei junior I
Locul II – Toma Florentina Georgiana (antrenor Lupaș Ionuț Florin) – C.S. Crișul Oradea
Campionatul Național echipat (7-10 aprilie, Blejoi) locul III la genuflexiuni, împins din culcat, îndreptări și total.
Campionatul Național clasic (29 septembrie-1 octombrie, Iași) Locul III la împins din culcat.
Campionatul Național de împins din culcat echipat și clasic (4-5 noiembrie , Beiuș) locul III la echipat , locul I la clasic în cadrul categoriei de senioare.
Sportivul anului 2022 – Varga Octavian (antrenor Lupaș Ionuț Florin) – C.S. Crișul Oradea
Campionatul Național de împins din culcat echipat și clasic (4-5 noiembrie , Beiuș) locul I la seniori , locul I la master 1 și locul I la open master 1.
˃ Asociația Județeană de Tir cu arcul Bihor
Locul III – Crețu Iulia (antrenor Mircea Stroe)- C.S. Red point Oradea
Locul I la Campionatul Național indoor (17-20 martie, Iași)
Locul III la Campionatul Național outdoor (8-10 iulie, Ploiești)
Locul II – Ada Luncan (antrenor Mircea Stroe) – C.S. Red point Oradea
Locul III la Cupa Europeană de Tineret pe echipe (25-30 iulie, București)
Locul II la Campionatul Național indoor (17-20 martie, Iași)
Locul II la Campionatul Național outdoor (8-10 iulie, Ploiești)
Locul III la Campionatul Național outdoor (25-28 august, Aninoasa)
Sportiva anului 2022 – Haragos Bernadett (antrenor Mircea Stroe) – C.S. C.S. Red point Oradea
Locul III la Cupa Mondială Veronica (6-8 mai, Kamnik-Slovenia)
Locul III la Cupa Europeană de Tineret (25-30 iulie, București)
Locul III la Cupa Europei Centrale (2-3 septembrie, Budapesta)
Locul I la Campionatul Național indoor (17-20 martie, Iași)
Locul I la Campionatul Național outdoor (8-10 iulie, Ploiești)
Locul I la indoor și II la Campionatul Național outdoor (25-28 august, Aninoasa)
“Am considerat important organizarea acestei gale și cu mare drag m-am implicat , pentru că sportivii aceștia meritau răsplătiți, ei ne-au reprezentat cu demnitate și prestanță la campionatele naționale și internaționale, se antrenează cu orele, fac nenumărate sacrificii, și desigur ne place să ne mândrim cu rezultatele lor, atunci nu contează că practică un sport neolimpic. Să nu uităm încă un aspect, azi un sport este olimpic, iar mâine poate nu mai este și tot așa poate fi neolimpic și apoi introdus pe lista sporturilor olimpice, programul olimpic fiind flexibil. Nu am citit în nici o lege sau HG să se interzică premierea sportivilor neolimpici. Această gală se va organiza an de an și sunt convins că numărul asociațiilor care ni se vor alătura va crește.” – Tulkos Romeo, președinte Asociația Județeană de Kempo Bihor
nov. 13, 2024 0
nov. 09, 2024 0
sept. 28, 2024 0
mart. 31, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0