Actualizat februarie 12th, 2025 11:41 PM
feb. 12, 2025 Adrian Popa Actualitate 0 64 vizualizari
În data de 11 februarie, la sediul ITPF Oradea, în sistem videoconferință, în prezența domnului chestor principal de poliție Cornel-Laurian STOICA, inspector general al Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, a avut loc analiza activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea în anul 2024.
La activitate au participat conducerea inspectoratului, poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere din cadrul ITPF Oradea, şefii structurilor subordonate din judeţul Bihor şi Arad.
Cu această ocazie, inspectorul șef al ITPF Oradea, domnul chestor de poliție Marin BONDAR, a prezentat principalele realizări din domeniile de activitate.
În data de 12 decembrie 2024, la Consiliul JAI s-a decis ridicarea controalelor la frontierele interne terestre ale României și Bulgariei începând cu data de 01.01.2025, moment care a fost pregătit cu maximă responsabilitate de către ITPF Oradea, din punct de vedere managerial, operativ, logistic și mediatic, astfel încât adaptarea la noul context juridic și operativ s-a realizat rapid și eficient, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
În acest context, ITPF Oradea și-a adaptat activitatea, din punct de vedere juridic și operativ, după cum urmează:
– a fost regândit dispozitivul de supraveghere din zona de competență
– s-a intensificat cooperarea cu celelalte instituții din domeniul ordinii și siguranței publice, cu autoritățile corespondente ale statului maghiar (patrulare în comun, urmărire transfrontalieră), precum și cu alte instituții ale statului român, pentru combaterea eficientă a unor fenomene cu impact negativ major asupra României (ex. Garda de Mediu și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – introducerea deșeurilor în țară);
Cu această ocazie, au intrat în dotarea polițiștilor de frontieră terminalele mobile de verificare a persoanelor și mijloacelor de transport prin intermediul aplicației eDAC, fapt care a dus la verificări rapide, simple și în baze de date ce pot furniza informații relevante despre persoana supusă legitimării.
Rezultate ITPF Oradea 2024
Valori de trafic
În cursul anului 2024, prin punctele de trecere a frontierei din cadrul ITPF Oradea, au tranzitat frontiera României peste 12.770.000 persoane (6.400.000 persoane la nivelul județului Arad, și 6.370.000 persoane la nivelul județului Bihor), cu aproximativ 7,70 % mai mult față de traficul înregistrat anul anterior.
În ceea ce priveşte situaţia generală a traficului mijloacelor de transport, se constată o crestere considerabilă (aproximativ 12,25%) a valorilor de trafic înregistrate în anul 2024 (6.163.620 ), comparativ cu anul 2023.
În ceea ce privește tipul mijloacelor de transport, se observă, conform graficului alăturat, faptul că, din totalul mijloacelor de transport care au fost verificate în punctele de trecere a frontierei din cadrul ITPF Oradea, aproximativ 49% sunt autoturisme, urmate de camioane – aproximativ 44% și microbuze – 6,15%.
Nepermiterea intrării în ţară
În cursul anului 2024 nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 177 persoane, ca urmare a faptului ca nu îndeplineau condiţiile legale. De asemenea, la controlul de frontieră, în perioada de referinţă, au fost depistate 42.445 alerte de interes naţional şi internaţional, fiind depistaţi la frontieră 300 urmăriţi general şi internaţional care au fost predaţi autorităţilor competente, în vederea dipunerii masurilor legale.
Acte ilegale
La nivelul ITPF Oradea au fost constatate 4.043 acte ilegale, dintre care 3.034 infracţiuni şi 1009 contravenţii. Cele mai multe acte ilegale au vizat tentativele de ieşire/intrare ilegală în/din ţară, trecerile ilegale şi infracțiuni la regimul circulației.
Migraţia ilegală
În anul 2024, au fost depistate pe linia migrației ilegale peste 1.800 persoane, care au acționat ilegal în zona de competență a ITPF Oradea, atât la frontiera verde, cât şi în punctele de trecere a frontierei.
În perioada supusă analizei, la frontiera „verde” au fost depistați 565 cetățeni străini în tentativă de trecere ilegală a frontierei sau în apropierea frontierei de stat.
În punctele de trecere din zona de competenţă a ITPF Oradea au fost depistate 1.245 persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunse în diferite mijloace de transport, sau prin evitarea controlului la frontieră.
Se remarcă faptul că din totalul migranților depistați, 1193 au fost ascunși în mijloace de transport, cei mai mulți fiind depistați în PTF Nădlac I și II.
Pe linia fraudei documentare, au fost înregistrate 45 de cazuri în care au fost utilizate documente de călătorie false/falsificate ori aparținând altor persoane, majoritatea prezentându-se în PTF Nădlac I și II, Curtici, Borș I și II.
De asemenea, putem remarca numărul de migranți – 508 – care sunt solicitanți de azil și provin din centrele pentru solicitanții de azil și care au fost descoperiți în tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Moduri de operare:
S-a menținut ridicat numărul migranților depistați la nivelul ITPF Oradea care provin din Orientul Mijlociu și Asia de Sud, peste 95% dintre migranții depistați provenind din aceste regiuni.
De remarcat este faptul că, cetățenii Bangladesh, Pakistan, Nepal, Sri Lanka, India, Egipt, Etipoia și Maroc au intrat, în general, legal în România, în baza vizelor
Numărul migranților depistați la frontiera româno-maghiară care au intrat legal în România în baza unor vize de angajare în muncă este în scădere comparativ cu anul trecut
Pentru județul Arad, cea mai activă zonă rămâne cea cuprinsă între Arad – Pecica – Nădlac – P.T.F. Nădlac (cu zonele adiacente) – autostrada A1 – P.T.F. Nădlac II (cu zonele adiacente) – Turnu – Variașu Mare – Variașu Mic – Dorobanți – Macea;
Pentru județul Bihor, cea mai activă zonă este cea cuprinsă între Oradea – E60 – PTF Borș – Santăul Mic – Santăul Mare și DN 19 – localitatea Valea lui Mihai
Ca principal mod de operare, în perioada analizată, s-a remarcat trecerea ilegală a frontierei prin ascunderea în diferite mijloace de transport
Bunuri furate sau a căror proveniență nu poate fi dovedită (proveniență ilicită)
În decursul anului 2024 au fost constatate 11 cazuri în care au fost depistate bunuri a căror proveniență nu a putut fi dovedită, în valoare totală de 208.718 RON, fiind întocmite dosare penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, furt și tentativa la efectuarea de operațiuni de export ilegal al bunurilor culturale sau de patrimoniu și ridicate în vederea cercetărilor produse electronice, bunuri de patrimoniu fară certificat export.
De asemenea, au fost aplicate sanțiuni contravenționale la regimul silvic, în valoare totală de 16.000 RON, fiind ridicată în vederea confiscării cantități de material lemnos precum salcâm, mălin, cer, cherestea tivită.
La data de 10.12.2024, la P.T.F. Nădlac II, s-a prezentat un cetățean maghiar, conducând un autoturism înmatriculat în Ungaria. autoturismul și persoana în cauză au fost supuse unui control amănunțit, în urma căruia au fost descoperite, în bagajele persoanei în cauză, dar și asupra acestuia, mai multe bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul național pentru care nu a fost prezentat certificat de export temporar sau definitiv. Bunurile descoperite (brațări metalice, monede, înscrisuri, cap topor, ramă, vas ceramic, lupă, calendar de buzunar, sigiliu gravat, briceag) au fost ridicate, urmand a fi supuse expertizei, pentru a se stabili dacă sunt bunuri culturale. A fost întocmit dosar penal în vederea continuării cercetărilor și stabilirii situației de fapt privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la efectuarea de operațiuni de export ilegal.
Traficul internațional cu autoturisme furate
În cursul anului 2024, la nivelul ITPF Oradea au fost descoperite 119 autovehicule furate în valoare totală 12.602.444 lei (aprox. 2.534.122 euro), fiind întocmite 116 dosare penale și cercetate penal 121 persoane. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în PTF Nădlac II (36 cazuri), PTF Borș I (31 cazuri), PTF Borș II (24 cazuri) și PTF Nădlac I (14 cazuri).
► Cazuri semnificative
În data de 09.02.2024 , la PTF Borș II, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetățean român, conducând un ansamblul rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România, transportând un număr de 3 utilaje, după cum urmează:
1.un tractor (în valoare de 310.000 LEI/ 62.000 EURO);
2.un tractor (în valoare de 357.000 LEI/ 71.000 EURO);
3.un mini excavator (în valoare de 145.000 LEI/ 29.000 EURO).
Întrucât au existat indicii temeinice că seriile de caroserie poansonate, prezintă urme de falsificare, ansamblul rutier și bunurile transportate au fost introduse în linia a II-a de control.
Ca urmare a verificărilor suplimentare, s-a stabilit că toate cele 3 utilaje au seriile de șasiu contrafăcute, prezentând urme de modificare mecanică și revopsire.
Utiliajele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în Camera de Corpuri Delicte a S.T.P.F. Bihor. Valoarea adunată a acestora se ridică la suma de 812.000 LEI/ 163.000 EURO.
La PTF Borș II, în data de 07.03.2024, s-a prezentat pe sensul de intrare în Romania, 2 cetățeni români, într-un autoturism pe care erau montate plăcuțe de înmatriculare model Franța.
Cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că pentru seria poansonată a autoturismului există o alertă cu mențiunea „bun pentru folosire ca probe în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă de autoritățile din Franța.
Autoturismul și persoanele au fost conduse la sediul SPF Borș pentru continuarea cercetărilor.
În urma controlului corporal al persoanelor au fost descoperite două certificate de înmatriculare cu însemnele autorităților franceze, false total. Persoanele au declarat că au preluat autovehiculul din Belgia și urmau să îl transporte până în România contra sumei de 400 EURO. Valoarea autoturismului este estimată la suma de 200.000 LEI/ 40.000 EURO.
La PTF Borș, în data de 04.06.2024, s-a prezentat pe sensul de intrare în Romania, un cetățean Republica Moldova, conducând un autoturism înmatriculat în Germania.
Cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că autoturismul figurează cu mențiunea „bun pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Germania.
Autoturismul și persoana au fost conduse la sediul S.P.F. Borș pentru continuarea cercetărilor.
În urma audierii conducatorului auto, a reieșit faptul că acesta a închiriat autoturismul în cauză, contra cost, fără să aibă cunoștință despre vreo problemă legală a acestuia. Valoarea autoturismului este estimată la suma de 500.000 LEI/ 100.000 EURO.
Prevenirea și combaterea infracționalității contra mediului
Având în vedere faptul că ITPF Oradea a avut în anul 2024 la nivelul județelor Arad și Bihor au funcționat 5 puncte de trecere a frontierei prin care erau permise transferurile de deşeuri şi mărfuri/bunuri second-hand (PTF Nădlac I și II, PTF Borș II (rutier), PTF Curtici și PF Episcopia Bihor feroviar), activitatea specifică domeniului în cauză s-a derulat prin acțiuni în comun cu Garda de Mediu. Acestea au constat în verificarea, în special pe sensul de intrare în țară, a mijloacelor de transport marfă suspectate că transportă deșeuri și dispunerea de către lucrătorii Gărzii de Mediu a măsurilor legale ce se impun (ex. nepermiterea intrării pe teritoriul României, sigilarea până la destinație și permiterea intrării).
În anul 2024, la nivelul ITPF Oradea au fost efectuate solicitări către Garda de Mediu în vederea efectuării de controale pe sensul de intrare în România, fiind oprite de la intrarea în ţară 404 de transporturi de bunuri considerate deșeuri, care nu indeplineau condiţiile legale de intrare în ţară.
Cantitatea totală de deșeuri înapoiată pe teritoriul statului vecin a fost de peste 6.350 de tone, cele mai multe cazuri înregistrându-se la Sectorul PF Borș și Nădlac .
Colaborare internaţională
În anul 2024 ITPF Oradea a cooperat cu cele patru inspectorate de poliție de pe teritoriul Ungariei, situate la frontiera cu România în vederea menţinerii unei legături permanente pentru rezolvarea tuturor situaţiilor apărute în ceea ce privește combaterea traficului de migranți, a infracțiunilor transfrontaliere, fluidizarea traficului de călători şi autovehicule prin PTF- uri.
În acest sens s-au desfășurat:
94 întâlniri de lucru la nivel de experți; astfel:
9 cu participarea conducerii ITPF;
81 cu participarea conducerii S.P.F, S.T.P.F.;
4 ședințe de lucru cu experţi şi pentru schimb de informaţii;
98 întrevederi de frontieră cu autorităţile ungare
15 cercetări în comun;
341 misiuni de patrulare în comun;
4 întâlniri prietenești
15 de Operațiuni Frontex în tări precum Spania, Moldova, Albania, Estonia, Croația și Serbia, realizate de către 15 de polițisti de frontieră, cu 3 autovehicule de serviciu din dotarea ITPF Oradea.
De asemenea, în cursul anului am avut un număr de 5 polițisti de frontieră care au fost detașați pe o perioadă de 2 ani, respectiv 3 ani în categoria 2 ( Seconded National Expert).
Obiective propuse în anul 2025
Noul context juridic și operativ generat de aderarea României la spațiul Schengen a impus la frontiera internă ajustări semnificative din punct de vedere al:
concepției de organizare și desfășurare a misiunilor și trecerea la dispozitive mobile și concentrarea eforturilor pe comunicațiile transfrontaliere;
obiectivelor urmărite, în raport de noile provocări (migrația ilegală și prevenirea introducerii deșeurilor în România);
intensificării cooperării cu partea maghiară prin patrule comune;
adaptării logistice sub aspectul optimizării mijloacelor tehnice folosite în activitatea de patrulare utilitate în noul context;
optimizării pregătirii personalului.
feb. 11, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 12, 2025 0
feb. 12, 2025 0
feb. 12, 2025 0
feb. 12, 2025 0