Mai exact, după cum ne-a relevat directorul Direcţiei, însuşi preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş l-a sunat din capitala Belgiei pentru a cere lămuriri cu privire la „problema de la Oradea”. Este vorba, conform celor spuse de dr. Budău (membru PDL), de faptul că „unii au înţeles că e ceva politic, că are ceva PDL cu PNL. Eu nu am nimic cu Primăria Oradea. Îl cunosc bine şi pe Ilie Bolojan, de peste 10 ani, am şi fost colegi de partid”, spune fostul liberal, şef peste siguranţa alimentelor în Bihor. Sâmbătă, 3 octombrie, aşa cum a făcut-o şi în cadrul Top Expo de săptămâna trecută, DSVSA a trecut la verificarea standurilor de la Târgul Pălincarilor şi Festivalul Vinului. După cum ne-a informat şeful Direcţiei, se va proceda la amendarea celor care trebuie pedepsiţi pentru nerespectarea legilor. După cum se ştie, organizatorii de asemenea evenimente sunt obligaţi să asigure dotări precum toalete ecologice şi sursă de apă potabilă. Încă de dimineaţă, echipa de la DSVSA Bihor se afla în Parcul 1 Decembrie pentru a vedea cum stau lucrurile. „E ceva că au adus o cisternă cu apă”, ne-a declarat telefonic dr. Budău. Reamintim că, în urmă cu o săptămână, DSVSA era să interzică funcţionarea standurilor cu mititei şi grătare din cauza multiplelor deficienţe constatate în materie de igienă. Pentru instantanee de la verificările de la Târgul Pălincarilor, accesaţi galeria foto ataşată.