După ce au anunțat finalizarea părții cu vestiarele noi de la Maternitate, cei de la Primăria Oradea se opresc și la șantierul amplu de la ambulatorul Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie. Demarate la sfârşitul lunii noiembrie (2010), acesta ar trebui finalizat la data de 31 decembrie 2011, conform contractului. Managerul Gavril Grebenișan spune, însă, că lucrările ar putea fi terminate în luna septembrie, cu trei luni mai devreme. Biroul de Presă al Municipalității a transmis în cursul zilei de miercuri (23 februarie) stadiul lucrărilor: ele sunt executate în proporţie de 20%. „În cadrul ambulatorului urmează să funcţioneze laboratorul de analize medicale al spitalului, 5 cabinete de obstetrică şi ginecologie, un cabinet de oftalmologie nou-născuţi şi un cabinet de planning familial”, se arată în comunicat. Până în acest moment a fost recompartimentat parterul şi etajul I al ambulatorului propriu zis, s-a înlocuit tâmplăria de la parter şi în proporţie de 50% cea de la etaj, s-a înlocuit instalaţia electrică de la parter şi în proporţie de 50% cea de la etaj. Municipalitatea informează că investiţia totală în ambulatorul de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie se ridică la 3.650.000 lei, iar banii provin în special de la Ministerul Sănătăţii. În proporție de 3%, Primăria Oradea a alocat banii necesari.