Actualizat ianuarie 19th, 2025 12:16 AM
ian. 26, 2017 Andrei Şandor Administrație 0 1958 vizualizari
Invocând dificultățile firmelor de curierat în găsirea destinatarilor plicurilor și coletelor, dar și faptul că Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor ar fi semnalat că nu prea reușește să identifice pe teren adresele persoanelor care solicită ajutor, Primăria Oradea pune piciorul în prag. Până la 31 iulie, cetățenii vor fi obligați, în caz că până acum nu au făcut-o, să monteze numărul administrativ pe imobilele în care locuiesc. Valabil și pentru apartamentele din curți comune sau imobile cu mai multe apartamente.
Potrivit Raportului de specialitate aferent proiectului de hotărâre de Consiliu Locall aprobat în ședința ordinară de joi, 26 ianuarie, dincolo de o serie de acte normative naționale și europene, motivul pentru care se recurge la aplicarea cu strictețe a legislației în materie este (și) faptul că, de exemplu, și SAJ sau ISU „Crișana” ar fi semnalat că au „dificultăți în identificarea pe teren a adreselor”.
Municipalitatea a decis să fixeze un termen pentru conformare: 31 iulie 2017. După această dată, cetățenii care nu afișează numărul imobilului / apartamentului în care locuiesc sunt pasibili de amenzi: între 200 de lei și 400 de lei în cazul clădirilor „nesemnalizate” corespunzător, respectiv 100 de lei pentru apartamentele „ascunse”. Urmează ca, până la 1 iulie, administrația locală să procedeze la inventarierea acelor imobile pe care nu tronează numărul administrativ (clădiri și apartamente în case/curți colective).
foto – ppcaboutique.fr
ian. 17, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 13, 2025 0
ian. 05, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 14, 2025 0