Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1113 vizualizari
Viceprimarul Marcel Dragoș și city-managerul Mihai Jurca au primit astăzi vizita Excelenței Sale Yerik Ali, ambasadorul Kazahstanului în România, prezent la Oradea, la invitația Asociației Internaționale Euro Foto Art și Summit Agro România.
În cadrul întrevederii, Excelența Sa Yerik Ali, instalat recent în această funcție, a precizat că și-a dorit să viziteze pe rând marile orașe din țara noastră, pentru a se familiariza cu locurile și a cunoaște culturi noi, dar și pentru a vedea potențialul zonei.
„Este prima mea vizită în Oradea și de fiecare dată când ajung într-un loc nou, îmi doresc să cunosc istoria acestuia pentru a înțelege mai bine contextul și comunitatea locală. Mă bucur să aflu că există mai multe minorități cu care conviețuiți în pace’’, a menționat ambasadorul Yerik Ali.
City-managerul Mihai Jurca a vorbit despre contextul economic al orașului, banii europeni pe care Oradea a reușit să-i atragă pentru dezvoltarea comunității, precum și despre prioritățile administrației publice locale.
„Începând din 2007 și până în prezent, Oradea a cunoscut cea mai mare dezvoltare, întrucât am avut șansa să atragem fonduri europene, bani pe care i-am investit în infrastructură, realizând drumuri noi, pasaje, zone pietonale și în același timp, crescând potențialul turistic prin punerea în valoare a clădirilor și obiectivelor de interes pentru public. Ne interesează, totodată, să conectăm orașul cu celelalte județe, prin șosele rapide, dar și cu Europa’’, a precizat acesta.
Mihai Jurca a menționat și terminalul cargo, precum și centrul intermodal, ambele fiind infrastructuri menite să atragă investitori și firme interesate să-și transporte mărfurile pe cale terestră sau aeriană, prin intermediul acestora către alte zone din țară și din afara granițelor.
La finalul întâlnirii, Excelența Sa a recunoscut că a rămas impresionat de evoluția orașului și de proiectele derulate de către Primăria Oradea, menționând că municipiul nostru are un potențial uriaș de-a atrage investiții străine.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0