Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 10, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1150 vizualizari
De data asta, meteorologii au avut dreptate: după o zi frumoasă și caldă, în Bihor, pe la ora 16 (când a debutat oficial Codul Galben de furtuni și grindină), cerul s-a înnegrit și a început să plouă. Ploaia torențială garnisită cu grindină, cu fulgere și tunete specifice anotimpului de vară și perioadelor cu instabilitate atmosferică a speriat, dar din fericire nu a cauzat probleme majore. Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”, lt. Camelia Roșca, salvatorii nu au fost solicitați decât pentru eliberarea carosabilului pe DJ 191F, la Otomani, acolo unde un copac a căzute pe șosea și a blocat pentru scurt timp traficul. Potrivit celor de la ISU, a mai fost un caz de arbore doborât în județ, dar la acest al doilea copac au intervenit oamenii de la Electrica. În rest, se pare că, deși nici Oradea nu a fost ferită de cantități mari de apă de ploaie, de data asta nu au fost inundate nici pasaje subterane și nici subsoluri de imobile. Sau, cel puțin, situația a rămas sub control și nu a fost nevoie de ajutorul celor de la ISU. Pentru județul Bihor, Codul Galben emis în această dimineață va expira marți (11 iunie), la ora 9. La ora publicării acestei știri, la Oradea nu (mai) ploua.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0