Actualizat aprilie 7th, 2025 12:34 PM
apr. 16, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 1198 vizualizari
Un incendiu puternic a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris. Au apărut primele imagini din interiorul catedralei afectată puternic. Marți dimineața, pompierii capitalei franceze au declarat că incendiul este sub control.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, citată de o jurnalistă de la Le Monde, spune că există o gaură uriașă la nivelul boltei, în dreptul locului unde a fost turla care a căzut și care s-a prăbușit peste naos, dar altarul și crucea lui sunt întregi. „E mai puțin teribil decât m-am temut”, a declarat Anne Hidalgo. Incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris este „sub control”, au anunţat, marți dimineaţă, pompierii capitalei franceze după mai multe ore de lupte cu flăcările, relatează AFP.
„Focul este complet sub control. A fost stins parţial, mai rămân câteva focare reziduale de stins”, a explicat pentru AFP locotenent-colonelul Gabriel Plus, purtător de cuvânt al pompierilor din Paris, potrivit Agerpres. Flăcări imense au cuprins monumentul istoric, iar clădirea a fost distrusă . Nici o persoană nu a fost rănită, însă dezastrul a șocat întreaga lume: simbolul Parisului și chiar al Europei a fost ruinat. Dezastrul are loc într-un moment de mare însemnătate pentru catolici care celebrează duminică Paștele.
apr. 04, 2025 0
mart. 20, 2025 0
feb. 27, 2025 0
feb. 20, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0