Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1395 vizualizari
După ce, încă de la începutul anului, au început să-și manifeste nemulțumirea față de modul în care Primăria Oradea încearcă să stoarcă bani de la proprietarii de terenuri intravilane trecându-le la „curți/construcții”, reprezentanții PPMT au ajuns să ofere și asistență juridică celor nedreptățiți. Asta după ce o serie de cetățeni li s-au plâns că, în continuare, Municipalitatea taxează și livezile sau grădinile ca și cum ar fi terenuri construite sau bune pentru construcții.
Miercuri, președintele organizației orădene a partidului maghiar, Kristofi Kristof (foto), a anunțat că PPMT a atacat în contencios hotărârea Consiliului Local Oradea încă din luna iunie, Primăria trimițând o întâmpinare în data de 4 octombrie. Prima ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 12 decembrie. Până atunci, însă, în mod ciudat (deși e atacată în contencios), hotărârea reclamată continuă să producă efecte. Culmea, Kristofi spune că, administrația locală trece la foc automat aproape toate terenurile la curți/construcții, chiar dacă verificările din teren dovedesc că este vorba despre grădini sau livezi. Adică PPMT confirmă cele relatate săptămâna trecută de reprezentantul Mișcării Populare Bihor (link). Și mai interesant este că unui cetățean i s-a răspuns de către Arhitectul-șef al Oradiei că se adeverește că terenul său nu are utilități și că nu are acces la drum, dar cu toate acestea suprafața cu pricina va fi trecută la categoria curți/construcții.
În opinia liderului PPMT Oradea, acțiunea în instanță va avea succesul scontat, mai ales dacă cetățenii afectați nu vor ezita și vor interveni și ei în proces. Iar acestora li se oferă asistență avocațială gratuită. Cei interesați pot suna la 0770.114.116 sau la 0744.882.978.
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0