Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 16, 2015 Florin Coman Sănătate 0 2488 vizualizari
Cu finanțarea inițială câștigată (de la Rompetrol) în vara anului 2012 și cu realizarea amânată de mai multe ori, heliportul de la Spitalul Județean ar putea fi dat în folosință în luna august a acestui an. Locul de aterizare / decolare pentru elicoptere medicale se află pe Corpul B al unității medicale de pe str. Gheorghe Doja, suprafața ocupată fiind de 625 mp. În cele din urmă, banii luați de la Rompetrol se deovedesc a fi mărunțiș (20.000 de euro), în condițiile în care numai autorizarea zonei speciale a costat de trei ori mai mult. Ceilalți bani necesari construirii (inclusiv proiectare) au venit de la Ministerul Sănătății și de la Primăria Oradea. Semn că responsabilii din aceste instituții au înțeles necesitatea existenței unei asemenea dotări la cel mai mare spital din Bihor. Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU, vom avea primul heliport construit pe un spital din România. Despre rolul pe care investiția aceasta îl va avea puteți citi AICI.
mart. 21, 2017 0
aug. 02, 2012 0
aug. 02, 2012 0
iul. 19, 2012 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0