Actualizat aprilie 10th, 2025 2:38 PM
nov. 20, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Editorial 0 1575 vizualizari
Așa ar putea începe o convorbire telefonică imaginară între persoana care a anunțat Agenția Națională de Integritate cu privire la concursul „aranjat” pentru șefia Spitalului Județean de la Oradea. Că, din câte se poate vedea în ultima vreme, singurele cazuri în care ANI s-a autosesizat au fost cele legate de parlamentari sau de diversi aleși locali despre care s-a aflat că au făcut mișmașuri. În rest, au fost atenționări făcute în cel mai pur spirit civic. Așa că, pornind de la ideea corectitudinii și „sistemului de valori” inversat – invocate de Gavrilă Grebenișan (foto pentru ilustrare) – denunțătorul „mascaradei” de la spital ar putea face încă un „bine” coaliției PNL/UDMR de pe plan local: sesizarea modului în care au fost ocupate funcțiile de manager la cele două teatre rezultate în urma reorganizării instituțiilor de cultură administrate de Consiliul Județean. Pentru cine nu știa, în mod absolut „surprinzător”, Czvikker Katalin și Daniel Vulcu au asudat din greu, dar au reușit într-un final să câștige concursurile aferente celor două posturi de director general (la Teatrul „Szigligeti Szinhaz”, respectiv la Teatrul „Regina Maria”). „Și ce mare brânză?”, ați putea întreba. Păi, permiteți-mi să vă spun că și aici lucrurile sunt cel puțin suspecte, dacă nu aranjate din start: ambii candidați au concurat singuri, fiecare era persoana care trebuia să devină manager și examinarea a avut loc într-o singură zi. Czvikker este persoana susținută de UDMR, iar Vulcu este omul PNL. Să fie cei mai buni și nimeni altcineva nici măcar nu a avut curajul să-și depună dosarul? O fi, dar oare ANI nu ar fi interesată să afle detalii? Să ceară documente privind organizarea concursului și despre cei care au desemnat membrii Comisiilor de examinare? Și cu asta mă întorc la cazul denunțat, zice-se, de însuși Grebenișan. Îl felicit pentru că a avut tăria să i se împotrivească primarului Ilie Bolojan! Îl felicit la fel ca și atunci când mi-am ridicat pălăria în fața lui după ce a denunțat modul în care fosta conducere a PDL l-a tratat, cerându-i vreo 200 milioane lei pentru ca să poată presta ca și consilier județean. Iar el a preferat să renunțe. Dar la fel trebuia să facă și acum: să spună cu subiect și predicat motivele renunțării sau să îl identifice pe cel care i-a sugerat să se retragă pentru a lăsa calea liberă pentru fiul ministrului. Că dacă lucrurile nu au fost orchestrate din start de primar, atunci lui Bolojan nu putea să-i pice deloc bine ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, se poate pune o întrebare, consider eu, legitimă: în administrația locală actuală se (mai) fac concursuri pe post dedicate cuiva?! Imposibil! Adică Ilie Bolojan, cavalerul anti-corupție, girează un asemenea act? Oare își dă seama managerul interimar că aruncă cu noroi fix în direcția omului pe care acum câteva luni, într-un interviu, mi l-a lăudat din cap până în picioare? Cât despre genul de concurs cu candidat unic (sau cu mai mulți, dar știindu-se din start cine va lua funcția), haideți să nu ne mai prefacem că nu știm din ce parte bate vântul! Pe vremuri, Dacian Foncea a fost unic candidat și toată lumea a acceptat situația. Dr. Gheorghe Carp (viceprimarul actual) a fost singurul pretendent pentru funcția de manager al Spitalului de Copii. Ovidiu Pop s-a trezit și el unicul dornic de a deveni manager la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”. Iar Gavrilă Grebenișan, impulsionat de primarul Bolojan, a rămas tot singur înainte de a doua probă din concursul pentru șefia Maternității. Dar niciunul dintre aceste cazuri nu au fost interesante pentru ANI. Iar acestea sunt numai din domeniul spitalicesc. Până și ultimii 3 prefecți de Bihor au fost unici candidați la concursurile organizate pentru ocuparea definitivă a postului. Ca să nu mai vorbim de zecile de alte examene de acest tip. Așteptăm următorul concurs pentru fotoliul de manager al Spitalului Județean, acolo unde, după cum se vorbește deja prin Primăria Oradea, Grebenișan va avea toate condițiile pentru a câștiga, fără să fie deranjat de ANI.
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0