Actualizat martie 29th, 2025 7:04 PM
mart. 29, 2017 Arthur Weber Cultură, Muzică, Vedete 0 5839 vizualizari
Datorită succesului de care s-a bucurat turneul naţional „Am să fiu eu casa ta“, Alexandra Uşurelu îl prelungeşte în alte patru oraşe, unde va cânta alături de bandul său extins atât cântece de pe primul său album, La capătul lumii, cât şi şase cântece noi de pe viitorul său album, care urmează a fi lansat în toamna acestui an.
Oraşele în care va veni Alexandra în curând sunt:
Turneul „Am să fiu eu casa ta“ a debutat pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Naţional din Bucureşti şi a continuat apoi la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgovişte şi Timişoara cu spectacole cu sala plină.
Cu un singur album lansat, Alexandra Uşurelu confirmă constant succesul la un public dornic să vadă spectacole de bună calitate, empatic la o muzică surprinzătoare şi curată.
Fără artificii sau acţiuni agresive de promovare, Alexandra, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simţ pe scenele de concert din România, a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă speranță: să câştige aprecierea unui public ce preferă să-şi aleagă singur muzica pe care o ascultă şi să-şi urmeze artiştii favoriţi în sălile de spectacol.
Albumul său de debut, „La capătul lumii“, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut“, „Cel mai bun duet“ şi „Cel mai bun album“.
În ceea ce priveşte muzica sa aparte, Alexandra Uşurelu declară: „Cântecele au o particularitate, ceea ce cânt este compus ţinând cont de personalitatea mea. Nu sunt scrise să sune «ca cineva» anume. Prin muzică, eu caut mereu să fiu aproape de oameni şi de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a-ţi accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre, iar eu asta sper: că ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul“.
Pentru mai multe informaţii la zi despre evenimentul orădean, puteţi consulta pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/1916602325239447/
Biletele sunt disponibile în reţelele Eventim şi iaBilet.
Parteneri: Dizainar, Solaris, Avon, Magic FM, Prima TV, Alist Magazine, România Liberă, Revista Casa Mea, InfoMusic.ro, eva.ro, RadardeMedia.ro, calendarevenimente.ro
Foto: HTag.PR / Silviu Pal
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 26, 2025 0