BihorStiri.ro Aleșii care nu ne-au zis nici „Pa!”

Aleșii care nu ne-au zis nici „Pa!”

nov. 18, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Editorial 0 1970 vizualizari

Vin alegerile. Prilej pentru partide să își promoveze candidații pe care i-au desemnat, bineînțeles, după o scrupuloasă selecție internă și de la care nu așteaptă decât să facă bine pentru neamul românesc atât de încercat de vicisitudinile momentului. Au fost alegeri legislative (ca norocul!) și în 2008. A fost o premieră: românii și-au ales senatorii și deputații uninominal. Momeala a fost, dacă mai țineți minte, că cetățeanul va putea să-și tragă de mânecă parlamentarul de comună sau de cartier. Și că a apus soarele listacilor impuși pe criterii de interese (financiare) și că dacă nu îți place de el îl vei putea contesta mai ușor. Și că el, umplut de rușine, își va reveni sau va demisiona. Da pe dracu!
Să vedem doar 3 exemple de pe lista aleșilor din noiembrie 2008: Lakatos Peter, Petru Filip și Octavian Bot. Par că nu au mare lucru în comun (în afară de faptul că au avut un apetit mare pentru a fi în legislativul național). Și totuși mai au ceva: au „uitat” să-și ia rămas bun de alegătorii bihoreni și, la despărțirea de județul care i-a făcut oameni (politici recunoscuți la nivel național), să le mulțumească pentru încrederea (nemeritată). Cred că nu e nevoie de prea multe explicații: Lakatos (UDMR, ales în Colegiul deputațial 2) și-a aranjat un culcuș confortabil la Curtea de Conturi (aidoma fostului senator Pete Ștefan), Filip (ales senator în Colegiul 3 în culori PDL) s-a refugiat în PSD și și-a negociat transferul la Vrancea (desființându-și încă de pe la jumătatea mandatului sediul senatorial de la Oradea), iar Bot (ales ca pedelist în Colegiul 9 Camera Deputaților Oradea) s-a văzut nedorit de vechii săi noi colegi liberali și a fost ocupat cu a-și rezolva o candidatură în București (sau oriunde).
Ca jurnalist poate că aș putea găsi explicații pentru modul în care cei trei politicieni s-au comportat față de alegătorii care i-au trimis în Parlament. Ca simplu votant, însă, îndrăznesc să le transmit că sunt nesimțiți. Minima decență și minimul respect față de cetățeni i-ar fi obligat pe Lakatos, pe Filip și pe Bot să întocmească un raport de activitate (cu ceva în plus față de ce apare pe site-ul Camerei din care fac parte) pe care să îl prezinte în fața presei locale. Sau măcar să îl trimită prin E-mail. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Aleșii noștri „de zonă”, indiferent de partidul pe care îl reprezintă la momentul scrutinului, continuă să aibă în special propriile lor interese personale. Care, de cele mai multe ori, nu au nimic de a face cu binele comun. În condițiile astea, la care mai adăugăm și migrația politică, cred că întrebarea caragialiană „eu cu cine votez?” se poate transforma în „eu mai merită să votez?”.
Culmea e că, deși aș avea tendința să răspund negativ, mă voi duce la vot. Speranța moare ultima. Sau a murit deja și nimnei nu s-a sinchisit să ne anunțe?