Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1361 vizualizari
Luni (7 aprilie), cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, orădenii pot participa la o acțiune derulată sub sigla Asociaţiei Studenţilor Farmacişti din Oradea, cea a Asociaţiei Studenţilor Stomatologi din Oradea și cea a Universității din Oradea (prin Facultatea de Medicină şi Farmacie). Se dorește promovarea sportul „ca unul dintre cele mai importante mijloace de păstrare a sănătăţii”. Evenimentul „Sănătatea prin mişcare” va însemna alegrare, diverse jocuri (în sala de sport a Universității), dar și consum de sucuri naturale. Organizatorii spun că programul de luni va începe la ora 10:15, în faţa Sălii de sport a Universităţii, de unde se va organiza un mini-cross până în Parcul Bălcescu, cu întoarcere la sală. Apoi, între orele 11 – 14, în acea sală se vor desfăşura jocuri amicale de baschet, volei, fotbal între cadre didactice şi studenţi. De asemenea, participanții vor putea să se inițieze în dans și zumba, iar studenţii vor pregăti sucuri naturale din fructe proaspete pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. „Sănătatea prin mișcare” este un eveniment care la Oradea va avea loc pentru a II-a oară.
apr. 05, 2024 0
apr. 05, 2019 0
mai 05, 2017 0
mart. 25, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0