Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1668 vizualizari
Anunțată pentru luna mai a anului viitor, când se vor împlini 93 de ani de la vizita familiei regale la Oradea, dezvelirea oficială a statuii care o va reprezenta pe Regina Maria ar putea fi amânată. Primarul Ilie Bolojan a declarat luni (18 iulie) că este foarte posibilă alegerea unei date care să nu aibă conotații electorale, având în vedere că luna mai va coincide cu campania pentru alegerile locale din 2012. Nimic nu se schimbă, însă, în ceea ce privește pregătirile statuii, inclusiv concursul de idei dat publicității în urmă cu o lună de zile. De fapt, conducerea actuală a Municipalității este atât de determinată să realizeze acest proiect omagial, încât, în ședința de miercuri (20 iulie) a Consiliului Local, aleșii orădenilor vor avea pe masă proiectul privind aprobarea temei de concurs de idei și constituirea unei comisii de jurizare a propunerilor care vor veni din partea artiștilor care vor să realizeze statuia Reginei Maria. Practic, Comisia respectivă va trebui completată cu doi reprezentanți ai legislativului local. În rest, membrii au fost deja desemnați și sunt următorii: Raluca Covăcescu (adjuncta fostului arhitect-șef al Oradiei, Andrei Luncan) -șefa filialei bihorene a Ordinului Arhitecților din România, Aurel Roșu – președintele Uniunii Artiștilor Plastici Bihor, Traian Ștef – redactor al revistei Familia, Aurel Chiriac – managerul Muzeului Țării Crișurilor și Lucia Iacob – actualul arhitect-șef al Oradiei. Statuia va fi amplasată în Piața Ferdinand. Mai multe detalii despre concurs puteți afla accesând acest link.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0