Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 03, 2016 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 2081 vizualizari
Dezbaterea pe tema impozitării clădirilor mixte și nerezidențiale deținute de persoanele fizice a provocat și liberal – democrații orădeni. Liderul organizației municipale a ALDE, fostul consilier local Dorin Corcheș (foto), a venit, ieri, cu prima promisiune electorală pentru ediția din vară a alegerilor locale: regândirea modului în care cetățenilor li se percep taxele și impozitele locale.
Potrivit lui Corcheș, un nivel atât de crescut de fiscalitate locală nu este normal atâta timp cât toate statisticile oficiale arată că orădenii se află la coada clasamentului în ceea ce privește (și) nivelul de trai. Adică, așa cum o spunea recent și colegul său Adrian Tunduc, contribuabilul din Oradea ajunge să trăiască numai pentru a plăti birurile impuse de administrația locală. Co-președintele ALDE Oradea se arată convins că partidul său va fi parte a următorului legislativ municipal și că va avea destulă forță pentru a impune corelarea impozitării cu acest nivel de trai destul de scăzut. Întrebat cum anume se va ajunge la o normalizare a raportului dintre impozitele / taxele locale și nivelul de trai, Corcheș a spus că vor fi făcute analize serioase în acest sens.
Cert este că ALDE consideră că, după 8 ani de conducere liberală care, nu-i așa, a dezvoltat orașul, reprezentanții administrației locale ar trebui să dea explicații cu privire la motivul pentru care nivelul de trai a rămas atât de jos. Dorin Corcheș a declarat că o primărie nu are de făcut doar drumuri, poduri și pasaje și că e nevoie inclusiv de dezvoltarea sportului, culturii și a altor aspecte ce țin de viața cetățenilor. Și totul trebuie corelat cu capacitatea financiară a oamenilor, potrivit co-liderului ALDE Oradea.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0