Actualizat aprilie 17th, 2025 11:50 PM
mart. 02, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2187 vizualizari
Noul preşedinte al ALDE Bihor, Ciprian Blejan, transmite un mesaj de unitate şi asigură că „nu sunt fisuri” în filiala judeţeană după mazilirea lui Traian Bodea. Acesta din urmă nu mai ocupă postul de co-preşedinte, revocarea sa fiind decisă la Bucureşti, din cauze administrative (n.b.: neplata cotizaţiei). Şi, aparent, nu doar împotriva bihoreanului a fost luată această măsură. Liderul actual al filialei a declarat într-o conferinţă de presă susţinută azi (2 martie) că nimeni nu are ceva personal cu Bodea şi că acesta se va întoarce în forul de conducere al partidului după ce expiră perioada de suspendare din funcţiile politice. De asemenea, Ciprian Blejan (foto) spune că a discutat cu fostul co-preşedinte, iar acesta se va concentra pe ceea ce are de făcut la Consiliul Judeţean, unde ocupă funcţia de vicepreşedinte.
În ceea ce priveşte activitatea din ALDE Bihor, în partid vor fi organizate alegeri interne. Primele de la fuziunea dintre PC şi PLR. Se munceşte la constituirea statutară a tuturor organizaţiilor. În acest moment, conform preşedintelui Blejan, ALDE are organizaţii în mai bine de jumătate din unităţile administrativ teritoriale din Bihor. Acum, activitatea politică a liberal-democraţilor bihoreni este coordonată de un Birou Politic restrâns, „de lucru”, format din 21 de persoane. Printre aceştia se numără preşedintele Ciprian Blejan, vicepreşedintele Dorin Corcheş, respectiv membri de partid precum Claudiu Gligor, Julien Mateaş, Ioan Mintaş, Ioan Oprean, Ştefan Herchi sau Gheorghe Pintea.
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0