Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3109 vizualizari
Situaţie ingrată pentru ALDE Bihor, o filială construită mai degrabă pe fostul PC decât pe fostul PLR. Deci filială care ar tinde spre Daniel Constantin în conflictul pe care acesta îl are cu celălalt co-preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele filialei judeţene, Traian Bodea, a răspuns azi întrebărilor despre acest scandal intern, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o alături de secretarul de stat Dorin Corcheş (fost consilier judeţean). Bodea (foto), până acum fan declarat al lui Constantin, a recunoscut că „ne situăm la mijloc” în conflictul dintre liderii naţionali ai ALDE şi că membrii / militanţii bihoreni au muncit anul trecut (în cele două campanii electorale) pentru partid şi nu pentru careva dintre principalii şefi de la Bucureşti. „Nu ne-am gândit că vor fi asemenea probleme”, a declarat Traian Bodea, însă politicianul a dat un mesaj de fermitate privind ataşamentul faţă de partid: „Nu putem abandona aproape 100 de aleşi locali. Trebuie să gândim pragmatic, nu cu sufletul”, a punctat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care şi-a manifestat şi speranţa că Tăriceanu şi Constantin îşi vor putea rezolva cât mai repede problemele. Spre deosebire de centru, la noi nu sunt tensiuni. Cel puţin aşa susţine Traian Bodea, care a precizat că ALDE Bihor este „o filială stabilă” şi fără „lupte interne”. Totuşi, vor fi alegeri şi pe plan local, dar numai după Congresul programat pentru 21 aprilie.
feb. 12, 2020 0
aug. 22, 2018 0
iun. 29, 2017 1
iun. 23, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0