Actualizat aprilie 19th, 2024 12:42 PM
ian. 28, 2016 Redacţia BihorŞtiri.ro Politică, Se aude că 0 2579 vizualizari
Hotărârea liberalilor de a-l trimite pe Mircea Mălan (și nu pe Ilie Bolojan) spre fotoliul de președinte al Consiliului Județean vine ca o ușurare pentru unii adversari politici ai PNL. De exemplu pentru ALDE, filiala bihoreană arătând tot mai bine în teritoriu și având potențial de a atrage voturi serioase prin măsurile organizatorice din ultima vreme. Inclusiv prin venirea în partid a ex-pesedistului Dăescu. Astfel, jocurile pentru conducerea județului Bihor ar putea fi relansate, iar președintele ALDE, Traian Bodea s-ar putea gândi să ocupe funcția de conducător al CJ. Ba chiar ar putea avea șanse, dacă liberal-democrații vor ști să profite de o oarecare nesiguranță în tabăra PSD, de problemele interne de la UDMR, dar și de relativa anonimitate a lui Mălan în județ. Chiar dacă e de așteptat ca Bolojan să facă lobby pentru el prin comune. Bodea are nevoie de o listă credibilă pentru CJ Bihor. Partidul său ar putea avea în el o persoană pentru care să lupte cu adevărat în campanie în vederea obținerii unui scor care să permită o negociere politică al cărei debușeu să fie, de ce nu, o majoritate care să îl propulseze la șefia CJ.
apr. 09, 2024 0
apr. 02, 2024 0
mart. 11, 2024 0
feb. 28, 2024 0
apr. 04, 2024 0
mart. 13, 2024 0
ian. 15, 2024 0
nov. 14, 2023 0