Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 24, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1152 vizualizari
Președinții Consiliilor Județene Alba, Bihor și Cluj au convenit încheierea unui acord de parteneriat pentru dezvoltarea infrastructurii și a turismului din Munții Apuseni. Acesta va fi aprobat în ședințele ordinare ale celor trei instituții la finalul acestei luni, urmând ca în cursul lunii iulie să aibă loc prima întâlnire de lucru a celor trei președinți, Ion Dumitrel, Ilie Bolojan și Alin Tișe. Tot atunci va fi semnat acordul.
Obiectivele acestui acord sunt amenajarea și modernizarea traseului rutier „Padiș/ Apuseni” situat administrativ în cele trei județe, dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni „Țara de Piatră. Paradisul carstic al României” și protejarea turiștilor în zona de interes. Un alt scop este protejarea și promovarea patrimoniului etnografic, folcloric și a arhitecturii tradiționale și a biodiversității zonei carstice. Comunele vizate sunt (Alba:) Gârda de Sus, Arieșeni, Scărișoara, (Bihor:) Pietroasa, Budureasa, (Cluj:) Beliș, Mărgău, Săcuieu și Mărișel.
În domeniul infrastructurii, Consiliul Județean Bihor își asumă amenajarea și modernizarea traseului rutier Padiş – Ic Ponor, la limita cu județul Cluj, și a drumului de legătură (continuare a DJ 763) între Județul Alba – Județul Cluj – Județul Bihor, din cătunul Ic Ponor către comuna Gârda de Sus (intersecția cu DJ 750), situat pe teritoriul administrativ al Județului Bihor.
„Consiliul Județean Bihor lucrează în prezent la studiile topografice pentru drumul dintre Padiș și Ic Ponor, urmează ca în cursul lunii iulie să se realizeze și studiile geologice, în așa fel încât la finalul lunii august să avem studiul de fezabilitate finalizat. Aceste studii au fost întârziate din cauza faptului că stratul de zăpadă nu ne-a permis să lucrăm în primăvară. Detaliile legate de al doilea drum care leagă Platoul Padiș de Gârda de Sus urmează să fie clarificate la o primă întâlnire pe care o vom stabili în cursul lunii iulie. Parteneriatul cu cele două Consilii Județene va înseamna un plan comun de dezvoltare pentru zona Munților Apuseni”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Consiliul Județean Alba va realiza lucrări pe traseul Călineasa – Vf. Clujului – intersecţia DJ 750, iar Consiliul Județean Cluj va moderniza drumul de legătură (continuare a DJ 763) între Județul Alba – Județul Cluj – Județul Bihor, din cătun Ic Ponor către Comuna Gârda de Sus (intersecția cu DJ 750), situat pe raza administrativ-teritorială a Județului Cluj. Consiliul Județețean Cluj deja a asfaltat peste 20 de kilometri pâna la limita cu județul Bihor printr-un proiect pe fonduri europene, urmând să modernizeze alți peste 15 kilometri.
În ceea ce privește dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni „Țara de Piatră. Paradisul carstic al României”, acordul presupune identificarea valorilor turistice comune celor trei județe, realizarea unei rețele integrate de trasee turistice, crearea unui plan de promovare și dezvoltarea în comun a unor produse turistice specifice.
Autoritățile județene vor colabora pentru a valorifica patrimoniul etnografic și folcloric și a arhitecturii tradiționale. Totodată, se va stimula crearea de produse autentice, se vor promova gastronomia locală și produsele meșteșugărești și se va elabora un ghid de arhitectură/ construire pentru încadrarea în specificul zonei. În plus, vor organiza acțiuni de conștientizare și de informare privind conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural în rândul comunităţilor locale, vizitatorilor și administrațiilor publice locale.
Acordul se încheie pe o perioadă de 10 ani și intră în vigoare de la data semnării lui de către reprezentanții celor trei județe. Parteneriatul poate fi prelungit la solicitarea motivată a oricărui partener.
nov. 19, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0