Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
nov. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1400 vizualizari
Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), prin vocea vicepreședintelui pe regiunea Partium, Zatyko Gyula (foto), critică unda verde dată de Guvern în privința explorărilor și exploatării de hidrocarburi în zona comunei Sânmartin. Joi (28 noiembrie), la sediul de eurodeputat al lui Tokes Laszlo, politicianul orădean a vorbit despre acest subiect citând un proverb (amer-)indian: „După ce ai tăiat ultimul copac și ai otrăvit ultimul râu îți dai seama că banii nu pot fi mâncați”.
Argumente pro…
Zatyko reamintește că gazul de șist este cel care sălășluiește la adâncimi de 1.500 – 1.600 m și care nu poate fi scos decât prin fracturare hidraulică și prin folosirea a peste 300 de substanțe chimice, despre acestea din urmă nimeni nespunând nimic. În opinia liderului PPMT, pentru a discuta despre acest subiect este nevoie de punerea în paralel a argumentelor pro și a celor contra. Zatyko Gyula a declarat că argumentul pro cel mai puternic este cel al cantității de gaze de șist pe care Terra le are – aproximativ 300 de trilioane de metri cubi. Cam 70 de trilioane s-ar afla pe continentul european. De asemenea, reprezentantul PPMT arată că există estimări privind faptul că rezervele de gaze tradiționale din Europa sunt limitate. Până în 2035, ele vor scădea la circa 30% din totalul inițial, în timp ce cererea crește mereu. La fel, guvernele europene motivează interesul pentru gazele de șist prin nevoia de independent față de Rusia. Doar că, spune Zatyko Gyula, trebuie avut în vedere că firma care va căuta gaze de șist în zona Băilor Felix aparține de Gazprom, deci, în final, resursa extrasă va fi tot a rușilor.
…și contra
În ceea ce privește argumentele contra exploatării, vicepreședintele PPMT spune că, an de an, puțurile vor fi tot mai multe, fiecare dintre ele având prin preajmă infrastructuri ce acoperă câte 4 ha de teren. Adică viața în zona de exploatare va fi quasi imposibilă. Dincolo de acest aspect, potrivit lui Zatyko, nu e voie să ignorăm că Pământul a intrat în proces de încălzire globală, iar gazul extras poate amplifica fenomenul. „Comunitatea europeană s-a angajat încă din 1990 să reducă cu 80 – 90% degajarea gazelor cu caracter generator de efect de seră”, a precizat joi Zatyko Gyula, spunând că lucrurile se bat cap în cap: în loc să se investească în energie verde, începem să exploatăm gazul de șist care nu reduce efectul de seră, ci din contră. În opinia politicianului orădean, Uniunea Europeană ar trebui să intervină în această chestiune, fie și numai pentru a rămâne consecventă legămintelor proprii.
Pericole la adresa sănătății
În alocuțiunea anti-gaze de șist, liderul PPMT a arătat și că, la fiecare puț forat se consumă 15 milioane de litri de apă și substanțe chimice. „La un puț, se fac cam 10 fracturări. Deci o cantitate enorm de mare”, spune Zatyko, atrăgând atenția că și apa potabilă e tot mai scumpă fiind tot mai rară. Deci risipă la scară largă. Același reprezentant al popularilor maghiari a arătat azi că nici poluarea chimică nu e de trecut cu vederea: experții susțin că din cele 300 de substanțe folosite, 40% au efect nociv asupra sistemului hormonal, 30% au efecte cancerigene, iar 60% afectează negativ creierul. Poluarea solului este un alt motiv pentru care PPMT consideră că nu e bine să se facă exploatarea gazelor de șist, căci o mare parte a substanțelor periculoase vor rămâne în pământ insfestându-l.
Felixul pe cale de dispariție?
Având în vedere că riscurile și pericolele sunt mai mari și mai multe decât eventualele beneficii, PPMT crede că banii pe care oricine i-ar investi în exploatarea gazelor de șist ar putea la fel de bine să fie dați pe dezvoltarea exploatării energiilor verzi. În conformitate și cu Directivele europene. „Este răspunderea celor care guvernează să protejeze Mediul”, a precizat Zatyko, considerând că la Băile Felix problemele sunt și mai grave. „E pericol să pierdem și apa termală de acolo”, a declarat vicepreședintele orădean al PPMT, temându-se că, în urma fracturărilor hidraulice, rezerva de apă termală se va pierde irecuperabil.
ian. 20, 2025 0
dec. 19, 2024 0
oct. 03, 2024 0
aug. 29, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0