În această dimineață, 7 august, a sosit la Oradea cel de-al patrulea tramvai nou din cele 9 unități prevăzute pentru livrare în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – Etapa 1” și „Etapa 2”. Noile vehicule sunt furnizate de societatea Astra Vagoane Călători SA, iar proiectele sunt implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
La fel ca și celelalte tramvaie din lot, noul vehicul va intra în circulație după finalizarea perioadei de testare și efectuarea verificărilor tehnice necesare.
Detalii contractuale și finanțare
Valoarea totală a contractului este de 78.750.000 lei fără TVA, fiecare tramvai având un cost unitar de 8.750.000 lei fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Livrările continuă ritmic, în conformitate cu graficul stabilit, astfel încât toate cele 9 tramvaie să fie recepționate până cel târziu în februarie 2026. Dintre acestea, 3 sunt tramvaie bidirecționale, oferind o flexibilitate operațională sporită, mai ales în cazurile de lucrări sau restricții temporare de circulație, iar 6 sunt unidirecționale.
Specificații tehnice ale tramvaielor
Lungime: 27 metri (3 module a câte 9 metri)
Lățime: 2,4 metri
Capacitate: 229 locuri (dintre care 45 pe scaune)
Greutate: 37 tone
Boghiuri: 3 unități produse de Siemens
Aer condiționat: 32 kW
Sistem de recuperare a energiei la frânare
Asistență la impact frontal
Angajament pentru un transport sustenabil
Aceste tramvaie moderne se alătură celor 20 de unități deja aflate în circulație, achiziționate cu fonduri europene în perioada 2020–2022, consolidând astfel angajamentul municipalității pentru un transport public eficient, sigur și ecologic.