Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 30, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 3964 vizualizari
Directorul societăţii Oradea Transport Local, ing. Viorel Mircea Pop, aduce la cunoştiinţă orădenilor că cel de-al optulea, din cele zece tramvaie Imperio, produse de Astra Vagoane Arad, a sosit la Oradea vineri, 30 octombrie 2020.
După perioada de probe, tramvaiul va deservi călătorii alături de celelalte garnituri aflate deja în parcul societăţii de transport public local.
Urmează să sosească până la sfârșitul acestui an și celelalte două tramvaie, iar in anul 2021 următoarele 10.
Contractul de furnizare a celor 20 de tramvaie a fost semnat în data de 19.10.2018, între Municipiul Oradea și Societatea Astra Vagoane Călători S.A., fiind în valoare de 148.800.000 le fără TVA (7.400.000 lei fără TVA/tramvai).
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, fondurile nerambursabile fiind de 98% iar contribuţia proprie din bugetul local al Municipiului Oradea este de 2%.
Noile tramvaie au 210 locuri, din care 45 pe scaune. Ele sunt dotate cu aer condiționat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie/climatizare, rampă și un spațiu destinat persoanelor cu dizabilități.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0