Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
ian. 15, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2239 vizualizari
La ședința Colegiului Prefectural, care a avut loc miercuri, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Békési Csaba a precizat ferm faptul că instituția pe care o conduce nu este ,,una de șomaj”. Acest lucru este confirmat și de către datele statistice ale anului 2019, referitoare la piața muncii.
,,În ceea ce privește numărul șomerilor, evoluția este una pozitivă, făcând comparație cu anii 2017 și 2018. Avem mai puțini șomeri! În special, numărul șomerilor neindemnizați a scăzut, de la 4.635 în 2017, la 2.555 în 2018, respectiv 1.782 în 2019. Iar diferența se regăsește pe piața forței de muncă”, a punctat Békési Csaba. Potrivit acestuia, cea mai pronunțată categorie de șomeri este reprezentată de persoanele fără studii, cu studii primare și gimnaziale. ,,Din păcate, inserția acestor persoane pe piața forței de muncă este extrem de grea”, a recunoscut directorul.
Diagramele prezentate în cadrul ședinței ordinare a Colegiului Prefectural mai evidențiază faptul că 426 de persoane au participat la programe de formare profesională. Cele mai multe au optat pentru cursurile de agent vânzări, inspector/referent resurse umane, competențe comunicare în limba germană, lucrător în comerț, frizer sau confecționer – asamblator articole textile. ,,Din cele 426 persoane participante la programele de formare profesională, 181 absolvenți de cursuri începute în anul 2018 și finalizate în 2019 au fost angajați. Alți 149 absolvenți care au început cursuri în 2019 și le-au finalizat în același an și-au găsit găsit locul în câmpul muncii”, a explicat șeful AJOFM Bihor.
De asemenea, prin programul de ocupare asumat de instituție în 2019, 5.626 persoane au fost angajate. ,,Noi am oferit subvenții angajatorilor care au încadrat în muncă șomeri de peste 45 de ani sau șomeri unici susținători ai familiilor monoparentale, fiind vorba despre 1.378 persoane. S-au mai acordat subvenții angajatorilor care au încadrat în muncă tineri, fiind vorba despre 648 persoane, și angajatorilor care au încadrat în muncă 33 de persoane care mai au cinci ani până la pensie”, a mai spus Békési Csaba.
Subvenții au primit și cei care au angajat proaspăt absolvenți de învățământ sau persoane cu handicap și angajatorii de inserție, pe baza contractelor de solidaritate. Alte 50 persoane s-au încadrat în muncă datorită stimulării mobilității forței de muncă. Dintre aceștia, 21 au primit primă de încadrare și 29 primă de relocare. În plus, 97 de absolvenți de învățământ au obținut primă de inserție și unui număr de 328 șomeri neindemnizați le-a fost acordat primă de activare.
Tot în 2019, AJOFM Bihor a sprijinit și s-a implicat în mai multe proiecte naționale, dar a implementat și proiecte proprii. Unul dintre cele mai importante este cel numit ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale din regiunea de graniță”, în baza căruia, în 23 și 24 octombrie, a fost organizat Târgul locurilor de muncă și de orientare în carieră.
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0