Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 24, 2018 Florin Coman Actualitate 0 1107 vizualizari
E perioada în care AJOFM Bihor reaminteşte prevederile legale aferente absolvenţilor de liceu. Aceştia, dacă se înscriu în evidenţele agenţiei, pot beneficia gratuit de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită, precum şi de facilităţi financiare (prima de inserţie, prima de relocare, prima de mobilitate) sau indemnizaţie de şomaj potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Potrivit directorului executiv Bekesi Csaba, absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la structurile AJOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum este de 250 lei. Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj. În cazul absolvenţilor de liceu promoţia 2018, cele 60 de zile încep a fi numărate din data de 26 mai, potrivit Ordinului nr. 3382/2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind structura anului şcolar 2017-2018, conform căruia “cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 25 mai 2018”. În situaţia în care unii tineri mai au corijenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta în termen de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corijenţă. Totodată, e bine de ştiut că absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie în cuantum de 1.500 de lei.
foto – libertatea.ro
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0