Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 22, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1726 vizualizari
Uneori, birocraţia poate veni şi în ajutorul oamenilor. De exemplu în ajutorul celor în numele cărora au fost depuse Formulare 230 privind direcţionarea a 2% din impozitul pe venit, dar care de fapt nu au completat asemenea hârtii. Mai pe româneşte: pentru cetăţenii ale căror date personale au fost folosite în mod fraudulos în vederea atragerii de bani către entităţi non-profit sau culte. Deputatul Florica Cherecheş l-a luat la întrebări pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după ce printre reglementările aferente Formularului 230 a apărut şi partea cu notificarea contribuabililor care apar ca donatori de 2%. Ministerul de resort i-a şi răspuns parlamentarului liberal, comunicându-i acestuia că cetăţenii care apar pe formularele depuse la ANAF vor fi înştiinţaţi tocmai pentru ca, în caz că ei de fapt nu au donat sau destinaţia donaţiei a fost alta, oamenii să poată clarifica situaţia. Trebuie ştiut că ANAF nu solicită răspuns din partea cetăţenilor în cazul în care totul este în regulă, adică dacă respectivul contribuabil chiar a fost de acord cu a direcţiona cei 2% din impozit spre cauza înscrisă în formularul pe care apar datele lui personale.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0